Autocar din România, accident pe A14 în Germania – Marți după-amiază, 29 august, un autocar cu remorcă și un camion s-au izbit unul de celălalt pe autostrada A14, lângă Könnern, landul Saxonia-Anhalt. Accidentul a fost relativ ușor pentru călători, iar autostrada a trebuit să fie închisă câteva ore.
>>> Amendă pentru insuficient combustibil în rezervorul mașinii. Toți șoferii trebuie să știe asta
Autocar din România, implicat într-un accident pe A14 în Germania
Potrivit Inspectoratului de Poliție din Halle, accidentul a avut loc la ora 14:50 între ieșirile Könnern și Löbejün pe direcția Dresda. O persoană a suferit răni ușoare după ce autocarul din România, aparținând companiei Romfour, în care se aflau cel puțin 24 de persoane, s-a izbit de un camion.
Traficul a fost restricționat la locul accidentului.
Valoarea pagubelor nu se cunoaște deocamdată. Autocarul a fost remorcat, iar călătorii au fost nevoiți să schimbe mijlocul de transport, la fața locului fiind trimis un autocar de schimb. Poliția încă investighează cum s-a produs accidentul.
>>> Pasageri români, dați jos dintr-un microbuz în Germania. Șoferul, fără autorizație de transport