Sari la conținut

Atenționare de călătorie în Germania. Anunțul MAE pentru români

07/01/2024 08:20 - ACTUALIZAT 07/03/2024 09:36
Atenționare de călătorie în Germania

Atenționare de călătorie în Germania: Se așteaptă ca ziua de 8 ianuarie să fie zi de blocaj în toată Germania. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București îi informează pe românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania că, începând de luni este preconizată declanşarea de greve în sectoare cheie ale economiei din această țară. Românii trebuie să fie pregătiți ca protestele să paralizeze orașele și autostrăzile germane. MAE le oferă asistența.
Citiți mai mult ► Greve în Germania din 8 ianuarie 2024 – Drumuri blocate, trafic feroviar suspendat

Atenționare de călătorie în Germania

Mii de tractoare sunt așteptate să paralizeze traficul în orașele germane de luni sau să blocheze intrările pe autostrăzi. Asociația fermierilor a anunțat o grevă majoră pentru o săptămână întreagă. Furia fermierilor a fost stârnită de reducerile subvențiilor pentru industrie în urma crizei bugetare. De asemenea, grevele vor afecta serviciile regionale şi pe distanţe lungi operate de Deutsche Bahn, precizează MAE român. Citiți și ► Condiții de călătorie în Germania în IANUARIE 2024: informații importante pentru români

Asistență MAE pentru români

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice şi oficiilor consulare române din R. F. Germania la Berlin: + 493021239555, +493021239514, +493021239516; Bonn: +492286838135; +492286838211; +492286838244; +492286838254; Munchen: +4989553307 sau +498998106143 şi Stuttgart: +497116648611, +497116648612, +497116648613, +497116648614, +497116648615, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefoanele de permanenţă de la Berlin: +491601579938, Bonn: +491735757585, Munchen: +491602087789 şi Stuttgart: +491716813450. Citiți și ► Blocaj pe aeroporturile germane: multe zboruri ar putea fi anulate în ianuarie, aceste date sunt vehiculate