Sari la conținut

Bani pentru copilul aflat în străinătate – cerere, cuantum, condiții

14/10/2023 21:30 - ACTUALIZAT 10/07/2024 18:45
Alocația de stat pentru copil român 2023

Alocația de stat pentru copil – Copiii care sunt născuți din părinți români pe teritoriul altui stat, au posibilitatea de a obține alocația din România? Și dacă sunt cetățeni români dar au numai un părinte român? Iată răspunsul la aceste întrebări. Subiectul stârnește o serie de conflicte virtuale, pe rețelele de socializare. Unii spun că da, copilul lor au dreptul și că au obținut această alocație acordată, în anumite condiții de statul român. Alții spun că au încercat, dar autoritățile române au cerut documente pe care ei nu au putut să le prezinte. Și în final alți oameni sunt convinși că nu se poate acorda, pentru că, dacă ar fi așa nu ar fi corect: acești copii nu sunt născuți în România. (Continuați să citiți)

Alocația de stat pentru copil român

Alocația de stat pentru copil 2023 – român din străinătate se acordă la fel ca pentru cel din România. Este un drept gestionat de autoritățile locale din țară. Beneficiul se acordă conform prevederilor Legii nr. 61/1993, republicată, privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările ulterioare. Legiuitorul român condiționează acest drept la prezentarea unor documente și nu de locul unde acesta se află.

Care sunt documentele pentru a primi alocația de stat pentru copil român?

Atașatul de muncă la Ambasada din Spania, Cristina Florea precizează că pentru obținerea acestui drept trebuie să prezinți mai multe documente. Unul este certificatul de naștere românesc al copilului. Dar certificatul de naștere nu poate fi obținut de părinții au pașaport CRDS. Mai clar, copilul trebuie să existe, din punct de vedere juridic, și în România. Iar fără certificat de naștere emis de autoritățile române, el nu există.
La fel, poate primi alocație din partea statului român și copiii care au doar un singur părinte român. Evident, dacă părintele are carte de identitate românească valabilă. Al doilea este cartea de identitate românească a părintelui care solicită (cu adresa din România).Mai ai nevoie de un cont curent bancar în România (pe care nu îl poți deschide fără un document de identitate românesc, exclus pașaportul de cetățean român cu domiciliul în străinătate CRDS).

De când se acordă?

Așadar copilul care s-au născut în străinătate sau care însoțește părinții în străinătate are dreptul la această alocație din România. Mai mult, ca toți ceilalți beneficiari, în situația în care cererea se depune după o perioadă mai îndelungată de timp de la nașterea copilului, alocația de stat pentru un copil se face și pentru perioada anterioară, conform legii. Dar nu mai mult de 12 luni. Beneficiarii sunt toţi copiii în vârstă de până la 18 ani, cetăţeni români. După această vârstă, mai beneficiază doar dacă urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional. Altă categorie este formată, de copiii cetăţenilor străini şi ai persoanelor fără cetăţenie rezidenţi, în condiţiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinţii.

IMPORTANT!

  • Titularul alocaţiei de stat pentru copii este copilul.
  • Dreptul la alocaţie de stat pentru copii se stabileşte cu luna următoare celei în care s-a născut copilul.
  • Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care repetă anul şcolar, nu beneficiază de alocaţie de stat cu excepţia celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificate medicale.
  • Plata se efectuează începând cu luna următoare înregistrării cererii.

Care este cuantumul alocației

Potrivit mmuncii.ro, cuantumul în 2023 este următorul:

  • 683lei/lună pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap
  • 277 lei/lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional.
  • 683 lei/lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copiilor cu handicap.

Plata se efectuează în principal către unul dintre părinţii copilului. Evident, dacă sunt de acord. Altfel, în caz de neînţelegere, pe baza deciziei autorităţii tutelare ori a hotărârii judecătoreşti, se acordă părintelui căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare. În funcție de primăria de apartenență, dreptul poate fi acordat mai ușor sau mai greu. Unele primării continuă să solicite formularul „tipizat3” pentru cazul în care copilul este născut în străinătate şi/sau părinţii lucrează în afara României.

Două acte care trebuie obligatoriu ataşate

Punctul 5 din declaraţia menţionată mai sus se referă la cele două acte care trebuie obligatoriu ataşate declaraţiei. Unul este copia documentului din care rezultă motivul pentru care nu au dreptul la alocaţii familiale în ţara unde s-a născut copilul sau țara în care locuiesc părinţii (dar Spania deja nu mai acordă din 2020 această alocație) și copia documentelor de identificare din ţara unde locuiesc și din care să rezulte cod de identificare/NIE/ codice fiscale etc.

Potrivit atașatului de muncă Cristina Florea, Spania nu mai acordă acest tip de alocație, și nici nu eliberează vreun formular. La depunerea cererii nu mai este nevoie de formularul care să demonstreze că nu obții același beneficiu în Spania. Spania nu mai acordă acest tip de alocație. Prin urmare, nici nu mai eliberează vreo adeverință în acest sens. Dar unele primării din România încă mai îl mai cer.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc