Sari la conținut

Accident mortal în Germania, provocat de un șofer român de TIR

10/09/2018 13:37 - ACTUALIZAT 10/09/2018 13:39

Un şofer român de TIR a provocat un accident mortal pe o autostradă din Germania, joi seara, 6 septembrie, în jurul orei 23:00. Accidentul a avut loc pe A5, între Alsfeld Oest şi zona de odihnă Rimberg, informează Observator.

Şoferul unui autoturism a rămas blocat pe banda din dreapta, după o defecţiune a maşinii, cu luminile de avarii aprinse. Încă nu apucase să coboare din maşină când a fost izbit violent de un TIR.

Camionul, înmatriculat în Germania, era condus de un şofer român de 57 de ani. Acesta s-a mutat de pe banda din mijloc a autostrăzii pe cea din dreapta fără să se asigure şi a izbit din plin autoturismul oprit pe avarii. Poliţia a anunţat că nu există urme de frânare ale TIR-ului.

Şoferul autoturismului lovit a murit pe loc, în maşină, în vreme ce românul de la volanul TIR-ului nu a suferit niciun fel de răni.

Accident grav pe A45, în care a fost implicat un șofer român