Sari la conținut

Accident chimic cu 13 răniți în Germania. Patru persoane, transportate la spital în stare gravă

17/10/2018 11:52 - ACTUALIZAT 28/04/2020 21:59

Cel puţin 13 persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă, după un accident chimic produs marţi, 16 octombrie, în sediul unei companii din sud-vestul Germaniei, informează publicaţia Der Spiegel şi site-ul T-online.de, citate de Mediafax.

Accidentul a avut loc marţi după-amiază la sediul unei firme din orăşelul Sternenfels, în landul german Baden-Württemberg.

Circa 200 de litri de lichid toxic s-a scurs în timpul unei operaţiuni de producţie. Potrivit reprezentanţilor Crucii Roşii, 13 persoane au fost spitalizate, patru fiind în stare gravă.

Poliţia a transmis că substanţa este percloretilenă, un solvent toxic.

Aproximativ 100 de pompieri şi membri ai echipelor pentru decontaminare au fost mobilizaţi la locul incidentului.

Două explozii la Dresda, cauzate intenționat. Polițiștii cred că există o legătură cu manifestările planificate să aibă loc în următorul weekend