Sari la conținut

A lucrat în Germania în construcții, dar preferă să lucreze cioban în România: ”Acasă n-ai stres, n-ai griji!”

16/04/2023 07:42 - ACTUALIZAT 16/04/2023 08:02

A lucrat în Germania în construcții, dar preferă să lucreze cioban în România: ”Acasă n-ai stres, n-ai griji!”. Un tânăr cioban pe nume Ionuț Lazăr, din satul Deleni, județul Mureș, a împărtășit povestea vieții sale pentru Trinitas TV, în care a vorbit despre pasiunea sa pentru meseria de cioban și despre viața la țară. După ce a lucrat în Germania, el a decis că nu s-ar mai întoarce niciodată la munca în străinătate și preferă să rămână acasă cu oile.
Citiți și: La începutul carierei dădea cu mopul într-un Lidl din Germania, acum e șeful unei mari reţele de hipermarketuri

A lucrat în Germania în construcții, dar preferă să lucreze cioban în România

Ionuț a ales să rămână în satul natal și să continue tradiția familiei de a fi cioban, deoarece consideră că traiul la țară oferă un stil de viață sănătos și liniștit, în armonie cu natura. ”Se fac bani în străinătate, dar atâta e de greu de nu vă pot spune! Dorul de casă, dorul de țară, de familie…”, a spus tânărul care a lucrat în Germania în construcții.

”Acasă n-ai stres, n-ai griji, ești oarecum în Raiul tău”. Ionuț a povestit că se trezea la ora 5, apoi toată ziua, nu lăsa barosul în mână: „Când veneai acasă pe la șase, șapte seara, nici să mănânci nu-ți mai venea, numai să te pui în pat voiai, eram frânt de oboseală, nici mâncare nu-mi mai trebuia. Și dimineața devreme iar la lucru”.

„Am zis la un moment dat, eu nu mai stau, mă duc acasă. Și-așa se strâng oile de-acum, vin Paștile, trebuie să mă duc acasă. De-acolo am venit oarecum nebun. (…)Cum îi acasă nu-i niciunde, unde te naști, unde copilărești, unde ai crescut…

”Eu n-aș putea sta la oraș”

”Sunt oameni care își vând casa din locul unde au crescut și se duc la oraș, pe mine nu m-ar lăsa inima să-mi vând casa, locul de lângă părinți, de lângă bunici. Își vând casa și se duc la oraș, în aglomerația aia. Eu n-aș putea sta la oraș, eu vin nebun de-acolo”, a mai adăugat Ionuț.

Ce a răspuns Ionuț când a fost întrebat dacă s-ar mai întoarce vreodată în străinătate: „Nu! Nici să nu mai aud de ea! Las’ să meargă alții, mai bine stau eu acasă, la oile mele. (…) Acasă n-ai stres, n-ai griji, ești oarecum în Raiul tău, ca pe o apă lină, așa… ești liniștit!”.

Ionuț Lazăr îndeamnă tinerii să nu uite de rădăcinile lor și să nu se lase ispitiți de promisiunile unei vieți mai ușoare în oraș sau în străinătate.

surse: youtube.Trinitas, B1TV, ZiarulRomanesc.de