Sari la conținut

Pericolul de la volanul microbuzului! Și-a luat permis de conducere fals cu 250 de euro și lucra ca șofer profesionist în UE

23/11/2022 12:48

Șofer „profesionist” depistat cu permis fals -Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și moldoveană, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.

Mircuri, 23 noiembrie, în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a ieși din România, un bărbat cu cetăţenie română și moldoveană, în vârstă de 25 de ani. Acesta se afla la volanul unui microbuz.

Pericolul de la volan! Și-a cumpărat permis de conducere fals pentru a deveni șofer profesionist în UE

La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au descoperit asupra bărbatului, ascuns în portdocumentul acestuia, un permis de conducere similar celor emise de autorităţile din Republica Moldova, având datele sale de identificare.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul de conducere descoperit nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

La volanul unui camion, cu permis de conducere fals „valabil” pentru ȘAPTE categorii. Șoferul: „E real!”

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că în anul 2020, ivindu-se posibilitatea de a lucra în țări ale Uniunii Europene ca șofer profesionist, a procurat documentul descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unui concetăţean, ale cărui date de identificare nu şi le aminteşte, contra sumei de 250 de euro.  

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

România: Dosar penal pentru un tânăr care și-a preschimbat permisul de conducere valabil pentru două categorii cu unul fals valabil pentru 14 categorii

Sursa: Poliția de Frontieră. ZiarulRomanesc.de