Fiecare român aruncă, în medie, 130 de kg de mâncare pe an, arată statisticile. În total, alimentele irosite în 12 luni ar ajunge pentru a hrăni timp de 20 de ani populația orașului Cluj-Napoca, spun reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale.
Cea mai multă mâncare se irosește de Paște și Crăciun. În preajma sărbătorilor, românii se înghesuie în magazine să își facă provizii, dar multe din alimentele cumpărate sfârșesc la gunoi.
În medie, fiecare român aruncă câte 16 kilograme de mâncare doar în decembrie.
„De sărbători tindem să cumpărăm cam de patru ori mai mult. Există niște lucruri simple, să mergem cu liste de cumpărături verificate, vin oaspeții, nu vin, cel mai probabil vin cu burțile pline. Putem face budincă de cozonaci, salam de biscuit clasic din resturile de prăjituri, multe lucruri din pâine, să o transformăm în pesmeți”, spune Camelia Gui, coordonator Food Waste Combat.
Potrivit unui raport al Centrului Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate, un român aruncă 129 de kilograme de alimente într-un an. În total, pe zi, în întreaga țară, sunt risipite 6.000 de tone de alimente. Suntem pe locul nouă în Europa la acest capitol. Asta deși avem o lege care ar trebui să combată tocmai risipa alimentară.
Fenomen mondial
Oficialii ONU vin cu o statistică şi mai îngrijorătoare: o treime din hrana produsă anual la nivel mondial ajunge la gunoi, circa 1,3 miliarde de tone.
Fenomenul e răspândit mai ales în lumea civilizată, unde hrana zilnică nu e nici pe departe o problemă de supravieţuire.
Pentru a combate risipa, câțiva tineri din Germania au inventat o aplicație pentru telefoanele mobile prin care spera să stopeze acest fenomen în restaurantele din toată lumea.
După o zi lungă la birou, o tânără spune că este mult prea obosită pentru a mai pregăti cina când ajunge acasă. De aceea, cu puţin timp înainte să iasă din tură, adolescenta îşi verifică aplicaţia instalată pe telefon care îi arată ce localuri din apropiere vând la un preţ redus porţiile de mâncare rămase de peste zi.
Ideea e cât se poate de simplă: decât să arunci mâncarea rămasă, mai bine o vinzi mai ieftin. Toată lumea profită: şi patronii restaurantelor, şi clienţii. Cu doar 4 euro, clientul poate cumpăra o cină pe cinste.
“Aruncăm în jur de 11 milioane de tone de mâncare, adică mai mult de 10.000 de camioane pline, imaginaţi-vă doar asta. Iar asta e ca şi cum ai opri o cantitate de 6 milioane de tone de dioxid de carbon. Este o sumă incredibilă. În aceste produse alimentare avem resurse imporante, iar dacă le aruncăm pur şi simplu nu ne putem justifica acţiunea din punct de vedere etic”, a declarat Julia Kloeckner, Minsiterul Agriculturii şi Protecţia Consumatorului. Guvernul german speră ca, până în 2030, să reducă dramatic risipa alimentară.