Bărbatul de 45 de ani, recent întors acasă, ar fi aflat că soţia l-a înşelat cu cel mai bun prieten, conform Observator. Nenorocirea s-a petrecut în noaptea de miercuri, 23 octombrie, în casa familiei Onilă din Albeşti. Cei doi soţi lucrau amândoi în străinătate. Femeia de 42 de ani se întorsese de numai trei zile de la muncă din Germania. Petrică Onilă, soţul ei, şofer pe curse externe, se afla în ţara de două săptămâni. Între cei doi soţi a izbucnit o ceartă, iar potrivit unor surse, soţul ar fi aflat că femeia, în vârstă de 44 de ani, l-ar fi înşelat cu cel mai bun prieten al său.
►►► Româncă ucisă de soț în Germania, cadavrul a fost găsit îngropat într-o pădure din Berlin
În acel moment, bărbatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pus mâna pe un cuţit şi şi-a înjunghiat soţia de patru ori. Loviturile au fost fatale pentru femeia de 44 de ani. După crimă, şoferul român de TIR a realizat ce a făcut şi a încercat să se sinucidă în acelaşi mod, lovindu-se cu cuţitul.
►► Întors de câteva ore din Germania, un român s-a sinucis când a aflat că e înșelat de soție
Totuşi, el a sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului au ajuns poliţiştii şi un echipaj SMURD. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe soţia şoferului, în timp ce criminalul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Vecinilor nu le vine să creadă ce s-a întâmplat în casa familiei Onilă, mai ales că cei doi păreau foarte fericiţi împreună şi aveau doi copii mari, respectiv o fată studentă şi un băiat, elev la un liceu din Vaslui. Poliţiştii şi procurorii din Vaslui au deschis un dosar penal pentru omor.