Sari la conținut

Restaurantele din România cer „taxa Covid”. Va deveni o regulă în toate afacerile?

09/06/2020 06:37 - ACTUALIZAT 21/11/2022 15:40

Restaurantele din România profită de criza provocată de pandemia de coronavirus şi cer mai nou „taxa Covid“. Patronii spun că banii sunt folosiţi pentru măsurile de siguranţă pe care le implică distanţarea socială.

Un restaurant din Bucureşti a inclus pe nota de plată o „taxă Covid-19” în valoare de 5 lei, arată poza unei note de plată publicate de fostul jurnalist şi consilier al ministrului Muncii, Cristian Vasilcoiu.  Reprezentantul firmei a declarat pentru economica.net că „taxa” a fost introdusă pentru a compensa costurile implicate de distanţarea socială în restaurante, cel puţin în prima fază a relaxării condiţiilor.  „Am pus-o din cauza costurilor de distanţare socială ale restaurantului. Şi pentru că toată lumea făcea aşa. Şi celelalte restaurante, şi dentiştii”, a răspuns reprezentantul terasei.

Reprezentanţii ANAF sunt de părere că „taxa Covid“ nu are temei legal, însă patronii pot găsi tertipuri prin care să o introducă pe bon. „Taxa aceasta nu are niciun suport legal. Poate fi considerată un cost comercial, ca toate celelalte, preţul unui serviciu. Bineînţeles, atâta timp cât este comunicat clientului din capul locului şi nu este aruncat la final, fără ştiinţa lui, pentru că atunci poate intra în aria Protecţia Consumatorilor”, au spus pentru Economica.net surse din Fisc. 

Primii care au practicat o astfel de „taxă Covid” în România au fost stomatologii. Mai precis, tarifele clinicilor care au tratat pacienţii în perioada stării de urgenţă au crescut cu sume între 150 şi 1.000 de lei, din cauza condiţiilor restrictive impuse de autorităţi, potrivit Buletin de Bucureşti.

Practică întâlnită şi în alte state

O „taxă Covid“ a apărut şi în alte state, percepută în principal de patronii de restaurante, frizerii şi coaforuri sau cabinete stomatologice. În Italia, saloanele de înfrumuseţare au fost primele care au introdus „taxa Covid” pentru a îşi acoperi „gaura” din buget cauzată de pandemie. O decizie similară a fost luată şi de patronii din Danemarca, scrie Adevărul.

Patronii spun că aceasta este singura soluţie prin care pot reveni la normal, deoarece au fost obligaţi să cumpere cantităţi importante de dezinfectanţi şi materiale de protecţie, iar această cheltuială ajunge să fie suportată de clienţi. Jacob Nieburh, şef al unui restaurant din Silkeborg, oraş din Danemarca, a explicat de ce percepe o taxă de 10 coroane daneze (1,3 euro).

„Am angajat o persoană care se ocupă doar de dezinfecţie. Trebuie să îi plătesc salariul. Fără această taxă ar trebui să suport singur această cheltuială. Nu am auzit niciun client să se plângă că este nevoit să achite această sumă modică”, a reacţionat Nieburh. Patronii restaurantelor estimează că, în curând, perceperea unei „taxe Covid” va deveni o regulă în toate afacerile.