Sari la conținut

Poliţiştii avertizează: «Din Occident se întorc şi infractorii. Vor rămâne fără bani şi vor ataca şi în ţară»

07/04/2020 18:13 - ACTUALIZAT 28/04/2020 21:15

Infracţionalitatea o să crească, atrag atenţia poliţiştii din toată ţara. Dacă perioada de carantină se prelungeşte, este posibil ca hoţii, rămaşi fără resurse, să înceapă să-şi facă de cap. În acelaşi timp, ministrul Afacerilor Interne îi avertizează pe infractorii care revin în ţară din toate colţurile Europei că sunt evidenţiaţi într-o bază de date specială, iar dispozitivele poliţiei au fost majorate.

Starea de urgenţă vine cu sporuri de pedeapsă

Marcel Vela a transmis un avertisment dur cetăţenilor români care au comis infracţiuni pe teritoriul unor state străine, iar acum revin în ţară şi îşi reiau „obiceiurile”. El atrage atenţia că „infracţiunile comise în această perioadă de stare de urgenţă primesc sporuri de pedeapsă, pentru că toate faptele sunt considerate ca şi zonă agravantă”. Poliţiştii spun că se aşteaptă la o creştere a infracţionalităţii în a doua jumătate a lunii aprilie.

„Pe zone punctuale, avem într-adevăr un impact al celor care vin de afară şi, nu trebuie să ne ferim de acest adevăr, sunt specializaţi în savârşirea de infracţiuni. Ei nu ţin cont de pandemie sau de condiţiile – să spunem – impuse de ordonanţele militare şi, probabil, îşi păstrează prostul obicei pe care l-au avut şi în România înainte de a pleca, şi în unele state unde au ajuns.

Vreau să-i atenţionez pe toţi că vom aplica legea, că am luat măsuri, inclusiv Guvernul României, am modificat acte normative, prin care infracţiunile comise în această perioadă de stare de urgenţă sunt pedepsite – faptele – cu mai multă, să spunem, rapiditate şi cu sporuri de pedeapsă pentru că toate faptele lor, într-o asemenea stare, sunt considerate ca şi zonă agravantă”, a declarat Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne.

„Ne vom confrunta cu spargeri de magazine, furturi şi tâlhării


Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, este de părere că „după ce numărul infractorilor români care se întorc din Occident va creşte şi după ce aceştia îşi vor lichida resursele finaciare, va creşte şi numărul infracţiunilor. Pe respectivii indivizi nu îi interesează avertismentele. Mai ales când nu au ce mânca.

O parte dintre ei chiar vor specula această stare de urgenţă fiindcă, în urma restricţiilor de circulaţie, vor exista mai puţine persoane care îi pot vedea când săvârşesc infracţiunea, vor exista mai puţini potenţiali martori.

Ne vom confrunta cu spargeri de magazine, furturi şi, foarte grav, tâlhării. În mediul rural vom avea cazuri în care infractorii vor intra peste oamenii bătrâni în case, îi vor lega şi îi vor bate pentru a spune unde au bunurile de valoare sau banii. Din păcate, mă tem că vor fi şi tâlhării urmate de moartea victimei, pentru că la ţară sunt mulţi bătrâni care stau în locuinţe izolate”, spune Coarnă. 
Pe de altă parte, sindicalistul susţine că, cel mai probabil, vor fi înregistrate şi infracţiuni produse de persoane fără antecedente. „Foarte multe persoane au fost trimise în şomaj, dar avem şi oameni care poate lucrau cu ziua sau la negru, şi acum au rămas fără venituri. Vor exista şi oameni care, efectiv de foame, din păcate, se vor decide să fure”, a precizat Dumitru Coarnă.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc