Permis de conducere german fals, depistat la frontiera română

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Calafat au depistat un cetățean în vârstă de 33 de ani care a încercat să folosească un permis de conducere german fals, cu intenția de a ajunge în Germania.

Permis de conducere german fals
Permis de conducere german fals, depistat la frontiera română

Sâmbătă, 7 mai, în jurul orei 11.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autoturism, un cetățean irakian, în vârstă de 33 de ani. Acesta era însoțit de un pasager, un cetăţean german.

Șoferul unui microbuz înmatriculat în Germania, prins la frontieră cu permis fals cumpărat cu 100 de euro din Rusia

La controlul de frontieră, șoferul a prezentat un paşaport și un permis de conducere având însemnele autorităţilor din Germania.

Polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat, motiv pentru care au procedat la verificarea acestuia cu aparatura din dotare.

România, control frontieră: Cinci cetățeni moldoveni, șase cărți de identitate false

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoana sus-menționată, este cetăţean irakian, nu posedă permis de conducere şi intenționa să ajungă în Germania folosindu-se de permisul fals. 

„Vreau să muncesc în Germania”. Cetățean moldovean, depistat la frontieră cu carte de identitate românească falsă

Bărbatul este cercetat pentru infracțiunile de uz de fals și conducere fără drept a unui autovehicul pe drumurile publice . Urmează ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră. ZiarulRomanesc.de