Sari la conținut

La volanul unui camion, cu permis de conducere fals „valabil” pentru ȘAPTE categorii. Șoferul: „E real!”

17/11/2022 11:20
Permis de conducere fals „valabil” pentru șapte categorii, depistat la frontieră

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie moldoveană care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

Miercuri, 16 noiembrie, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în România, un cetățean moldovean în vârstă de 36 de ani. Acesta conducea un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor şi o remorcă, înmatriculate în Republica Moldova.

România: Dosar penal pentru un tânăr care și-a preschimbat permisul de conducere valabil pentru două categorii cu unul fals valabil pentru 14 categorii

La controlul de frontieră, la solicitarea polițiștilor de frontieră, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, valabil pentru categoriile B1, B, C1, C, BE, C1E şi CE.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la control, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate bărbatul susţine că permisul de conducere este unul autentic.

Cât a plătit un român pentru un permis fals cumpărat din Germania

Permisul real

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul deţine un permis de conducere eliberat de autorităţile din Republica Moldova, valabil însă doar pentru categoria B.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul  şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Permis de conducere fals, cumpărat cu 4.500 €. Posesorul: „Voiam un loc de muncă mai bine plătit în Germania”

Sursa: Poliția de Frontieră. ZiarulRomanesc.de