Ştiri România – Olanda NU susține intrarea României în Schengen. Regatul Țărilor de Jos este ultimul stat care nu și-a precizat clar poziția față de dorința României de a intra, în 2022, în spațiul european al liberei circulații a persoanelor.
Ambasadorul Olandei la București a precizat pentru Europa Liberă că în acest moment țara pe care o reprezintă nu are informații din care să reiasă un răspuns de acceptare a aderării României în spațiul Schengen. „Poziția olandeză cu privire la extinderea Schengen este simplă: atunci când cerințele sunt îndeplinite, aderarea este posibilă. Pentru a putea evalua acest lucru, avem nevoie de informații actualizate din partea Comisiei Europene cu privire la toate domeniile relevante pentru deciziile politice privind aderarea la Schengen”, a transmis ambasadorul olandez pentru România Liberă. Citiţi şi >>> Un eurodeputat german compară România cu Vestul Sălbatic: „O țară cu așa infrastructură, corupție, să fie primită în UE?”
Mai mult, Roelof van Ees a punctat că decizia Olandei va ține cont, pe lângă gradul de securizare a frontierelor, și de progresele Bucureștiului în domeniul Justiției și al statului de drept din România. Ambasadorul a mai adăugat că România trebuie să respecte normele care se referă „atât la implementarea acquis-ului Schengen, cât și la statul de drept (MCV)”. „Când aceste informații sunt disponibile, trebuie să cântărim acele informații, și la nivel politic. Acest lucru necesită timp”, mai precizează Ambasada Olandei.
Olanda NU susține intrarea României în Schengen. Premierul Cică este optimist
Legat de ultima precizare că „acest lucru necesită timp”, afirmația pare să mai tempereze optimismul arătat de oficialii de la București, care promit că România poate intra în Schengen încă din decembrie, la următoarea întâlnire a Consiliului Uniunii Europene. Asta pentru că Roelof van Ees a precizat că o eventuală decizie de aprobare a Olandei pentru aderarea României trebuie să fie acceptată și de parlamentul din Haga, orașul în care sunt sediile instituțiilor guvernamentale și legislative din Țările de Jos.
„Guvernul olandez va solicita aprobarea prealabilă a parlamentului olandez cu privire la o decizie privind aderarea la Schengen”, a spus Roelof van Ees. Citiţi şi >>> Urmărit de autoritățile din Germania pentru furt, arestat la frontiera română
Precizările ambasadorului opresc entuziasmul lui Nicolae Ciucă, premierul român, care a declarat într-un interviu acordat în luna august pentru site-ul Bloomberg.com că speră România va intra până la sfârșitul anului în Schengen.