Greșeli la volan care te lasă pe loc fără permis și trebuie să dai examenul auto din nou. Codul Rutier din România a fost recent schimbat, după ce Guvernula adoptat hotărârea nr 130/2023 prin care a fost modificat şi completat Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din țară. (Continuați să citiți după fotografie)
>>> Permisul de conducere ar putea fi eliminat: iată propunerile Comisiei Europene
Greșeli la volan care te lasă pe loc fără permis
Există greșeli în trafic care pot părea banale, dar care pot aduce amenzi destul de mari șoferilor. Există câteva reguli elementare, iar nerespectarea lor îi face pe șoferi buni de plată iar la repetarea contravenției va fi obligat să dea din nou examen.
>>> Legea pentru cărțile de identitate a intrat în vigoare, ce fac cei care nu locuiesc la adresa din buletin
În situația în care ignori culoarea roșu a semaforului poți primi o amendă foarte mare. Sau o pedeapsă mult mai gravă. Șoferii care aleg să treacă pe această culoare deși ar trebui să aștepte verdele riscă o amendă între 870 de lei și 1160 de lei. Aceeași sancțiune se aplică și pentru depășirea vitezei legale, cu 31-40 km/h, pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere. Dar și depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului. (Continuați să citiți după fotografie)
>>> Aceste bancnote vor fi depuse sau schimbate, verificați dacă le aveți în portofel
Dacă șoferii încalcă de cinci ori pe durata unui an regulile de circulație, aceștia vor fi obligați să susțină din nou examenul scris și să nu mai aibă abateri pe viitor.
Depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise se pedepsește cu 2-3 puncte amendă, adică 290-435 de lei, plus două puncte penalizare.
>>> Spunem adio centralelor pe gaz în apartamente, de când vor fi interzise în Uniunea Europeană
Amendă dacă nu ai permisul de conducere la tine
Șoferii trebuie să aibă mult mai multă grijă atunci când se urcă la volan deoarece unele lucruri banale pot aduce amenzi uriașe. Spre exemplu, în cazul în care pleci la drum, dar uiți să iei permisul cu tine. Poți primi o amendă usturătoare la un simplu control de rutină.
>>> Nemții fură de rup din magazinele de alimente, a dispărut marfă de… miliarde
Conform legii, șoferul tras pe dreapta în cadrul unui control de rutină trebuie să prezinte agenților de la Polția Rutieră, în mod obligatoriu, permisul de conducere. Dacă l-a uitat acasă, nu este caz penal. Agentul poate verifica în baza CNP-ului dacă are sau nu permis de conducere. Amenda însă este destul de mare.
>>> Recalcularea pensiilor – atât va fi o pensie în Germania în 2036: se așteaptă o creștere spectaculoasă
surse: ego.ro, ZiarulRomanesc.de