Sari la conținut

Exodul românilor continuă: „Nu se va stopa hemoragia de oameni nici în 2022”

27/12/2021 14:31 - ACTUALIZAT 27/12/2021 19:29

România nu este un stat care să îşi păstreze oamenii valoroși, iar exodul românilor va continua şi în 2022, atrage atenţia Leonard Rizoiu, antreprenor HR Expert & CEO leoHR.

„Ne-au plecat la început acei căpșunari, acei oameni care au plecat în agricultură, apoi pleacă profesioniștii, iar acum pleacă părinții care își doresc pentru copiii lor spitale, școli, infrastructură, multe lucruri care nu mai țin de ceea ce un angajator le poate pune la dispoziție”, a mai spus antreprenorul, conform hotnews.ro.

Antreprenorul spune că exodul românilor va continua şi anul următor pentru că România nu pune deloc preţ pe valori. „Nu se va stopa această hemoragie de oameni, cu siguranță. 2022 va continua să fie așa și chiar mi se pare că România nu este un stat care să facă retenția oamenilor valoroși. Absolut deloc.

Cifre șocante despre exodul tinerilor: În fiecare an, din România pleacă 14.000 de elevi

Îi pierdem, spune el, și nu ne dăm seama decât în momentul în care noi, ca specialiști de resurse umane, ne zbatem să aducem orice contabil: două mâini, două picioare, știe puțin dar lasă că-l mai învățăm noi, hai să-l angajăm.

Acolo suntem. Nu mai există „meseria, brățară de aur”, nu mai există om care să iasă la pensie ca ospătar, lucrurile cu care noi am fost obișnuiți înainte”, avertizează Rizoiu.

“Talent poate să fie și o femeie de serviciu, nu neapărat un specialist cu NASA. Dacă ea își face treaba eficient, foarte bine, spală 2 metri pătrați de gresie într-un anume timp, numit timp de gamă, aceea este un talent. Aici nu vorbim doar de specialiști, ci de absolut orice categorie de capital uman din sfera socio-economică”, a mai afirmat el.