Sari la conținut

Dosar penal pentru un român întors din Germania care a plecat din izolare la plimbare

Etichete:
22/05/2020 15:48 - ACTUALIZAT 22/05/2020 15:55

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Ploieşti au deschis dosar penal pe numele unei persoane din Plopeni, recent întoarse din Germania şi care nu a respectat măsura izolării la domiciliu.

Potrivit unui comunicat al PJ Ploieşti transmis vineri, 22 mai, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Plopeni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană care avea obligaţia de a se afla în izolare la domiciliu, fiind recent întoarsă din Germania, nu a respectat măsura impusă pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus şi a părăsit domiciliul său din oraşul Plopeni, pentru a se deplasa pe raza municipiului Ploieşti.

În cauză a fost deschis un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Începând cu 15 mai, toate persoanele care sosesc în România, indiferent din ce ţară, sunt obligate să se izoleze la domiciliu timp de 14 zile.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc