Sari la conținut

Dezinfectanți din Germania, livrați cu etichete modificate la zeci de spitale din România de o firmă din Ploiești

Etichete:
12/05/2023 17:32 - ACTUALIZAT 20/06/2023 17:49
Dezinfectanți livrați diluați spitalelor de o firmă din Ploiești

Știri RomâniaDezinfectanți livrați diluați spitalelor – Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au trimis în judecată firma SC Al Carina SRL, cu sediul în oraşul Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (122 acte materiale), fiind acuzată că a livrat substanţe dezinfectante neconforme către 46 de spitale.
>>> La fiecare șase ore un medic părăsește România. Lipsa echipamentelor din spitale și salariile mici, principalele motive

Potrivit unui comunicat al Parchetului, în perioada 7 decembrie 2018 – 1 august 2019, în mod direct ori prin intermediul unor societăţi intermediare, SC Al Carina SRL a indus în eroare 46 de unităţi spitaliceşti prin prezentarea unor date nereale privind concentraţia substanţelor active şi eficienţa bactericidă a produselor denumite Lozopren Plus AFb, Triton Rapid AFb şi Oxidice S-Des, folosite în mediul spitalicesc.

„Inducerea în eroare s-a realizat prin utilizarea unor mijloace frauduloase constând în folosirea de etichete şi alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinând în acest mod unităţile spitaliceşti să achiziţioneze aceste produse biocide, fiind cauzată o pagubă totală în cuantum de 1.006.405 lei. Produsele biocide menţionate sunt fabricate în Germania, iar comercializarea pe teritoriul României a fost făcută în baza avizelor obţinute de la Comisia Naţională pentru Produse Biocide de către importatorul persoană juridică inculpată, care a solicitat şi dobândit astfel atributul legal şi exclusiv de a le introduce pe teritoriul României”, spune Parchetul.

Printre spitalele care au cumpărat biocide neconforme de la această firmă se află Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş şi Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, dar şi mai multe spitale judeţene.

Numele firmei SC Al Carina SRL a apărut în timpului scandalului Hexi Pharma din anul 2016, fiind deţinută de omul de afaceri Dan Cruceanu.
>>> Primul transplant pulmonar robotizat FĂRĂ a deschide pieptul pacientului! Minunea de la Barcelona

În ultimul bilanţ depus în 2021 la Ministerul Finanţelor, firma apare cu 12 angajaţi, o cifră de afaceri de 18 milioane lei şi un profit de 6,3 milioane lei.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc