Sari la conținut

Blue Air nu zboară încă o lună. Mesaj către pasageri: „NU vă prezentaţi la aeroporturi”

09/09/2022 15:06 - ACTUALIZAT 07/06/2023 18:32
Blue Air reia zborurile

Ştiri RomâniaBlue Air nu reia zborurile mai devreme de 10 octombrie. Compania aeriană a anunțat că nu va opera zboruri în următoarea lună.

Blue Air le cere tuturor pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 Octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporurile de plecare, deoarece zborurile nu vor fi operate. Compania aeriană a anunțat în comunicat că nu dispune în acest moment de fondurile necesare plății combustibilului și celorlalte cheltuieli operaționale necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.

>>> Wizz Air își extinde prezența în România: Noi rute, milioane de locuri în plus și tarife speciale pentru clienții Blue Air

Decizia de reluare a zborurilor are în vedere posibilitatea societății de a rambursa tuturor pasagerilor afectați sumele datorate și de a achita tuturor partenerilor comerciali costurile serviciilor prestate în favoarea companiei, se mai arată în comunicatul Blue Air.

Compania susține că vânzările de bilete ”au fost semnificativ afectate”, iar sumele care au fost încasate de procesatorii de plăți au fost blocate de către aceștia. În plus, toți furnizorii de servicii esențiale zborurilor au condiționat furnizarea respectivelor servicii de plata datoriilor scadente.

Pe 6 septembrie compania anunțase că suspendă zborurile până pe data de 12 septembrie, din cauza popririi conturilor de către Agenția Fondului de Mediu (AFM), din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, reprezentând valoarea a 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021.

Decizia companiei aeriene a provocat haos pe aeroporturi, premierul Nicolae Ciucă anunțând că sunt peste 3.000 de români cărora le-au fost anulate zborurile.

Ulterior, Agenția Fondului de Mediu a anunțat pe 7 septembrie că a suspendat poprirea.

>>> Criza Blue Air, interpelare în parlament: „Guvernul cunoștea situația, dar nu a acționat”