in

Autoturisme Audi furate din Germania, descoperite de polițiștii de frontieră în România


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și cei de la Garda de Coastă au descoperit două autoturisme marca Audi căutate de autorităţile din Germania.

Vineri, 2 iulie, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român, în vârstă de 43 de ani, conducând un autoturism marca Audi A5.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania la data de 17.06.2021.

Audi cu numere de Germania, fără drept de circulație în România, depistat la frontieră

Autoturismul  în valoare de 14.200 de euro, a fost indisponibilizată la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Miercuri, 30 iunie, acţionând în baza unor informații, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional cu autoturisme furate în zona de competenţă.

Astfel, pe raza localităţii Cuza Vodă, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au identificat un autoturism, marca Audi, model A8, de culoare neagra, având montate plăcuțe cu număr de înmatriculare provizoriu românesc.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră  au constatat că mijlocul de transport figurează ca fiind semnalat bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania, în data de 08.04.2021.

Mașină furată din Germania, depistată la Nădlac. Șoferul spune că a cumpărat-o din Austria

La cercetări, deţinătorul autoturismului a prezentat un contract de vânzare-cumpărare faţă de care există suspiciuni privind autenticitatea, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările privind acest aspect.

Autoturismul, evaluat la aproximativ 6.500 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă pentru continuarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, si fals în înscrisuri sub semnatura privată, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.



Germania va atinge în iulie obiectivul de un milion de mașini electrice pe șosele

Obținerea certificatului digital de vaccinare în Germania. Cum să procedați dacă v-ați imunizat în România