Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat un autoturism Audi A6 furat din Germania.
Duminică, 17 aprilie, în jurul orei 08.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean bulgar, în vârstă de 23 de ani. Acesta conducea o autoutilitară marca Volkswagen, pe a cărei platformă era transportat un autoturism marca AUDI, model A6, an de fabricaţie 2005.
România: Autoturism în valoare de 35.000 de euro furat din Germania, găsit la frontieră
Polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul sus-menţionat se afla în atenția autorităților din Germania, figurând ca bun căutat pentru confiscare, fiind furat.
Şoferul autoutilitarei a declarat poliţiştilor că nu știa că autoturismul se afla în litigiu, efectuând acest transport, în regim curierat, pentru o cunoştinţă.
Un român s-a ales cu dosar penal după ce a cumpărat o mașină de lux furată din Germania
Polițiștii au întocmit șoferului dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „tăinuire la infracțiunea de furt”. Autoturismul, în valoare de 50.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.
Sursa: Poliția de Frontieră Română. ZiarulRomanesc.de