Sari la conținut

Sătulă de exploatare în România și Germania, s-a aruncat de la etaj. Proxenetul, arestat

29/03/2023 09:09 - ACTUALIZAT 29/03/2023 09:09
Arestat pentru trafic de persoane şi deţinere de droguri

Un tânăr de 20 de ani a fost arestat pentru trafic de persoane şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, anchetatorii precizând că femeia pe care inculpatul o exploata sexual s-a sinucis în România.

Conform unor comunicate transmise miercuri, 29 martie, de DIICOT şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, în perioada cuprinsă între toamna anului 2021 şi aprilie 2022, bărbatul a recrutat, în vederea exploatării sexuale, prin inducere în eroare, utilizând metoda „loverboy”, o femeie. Bătută, tăiată și obligată să înghită medicamente de bărbatul care o forța să facă trotuarul. Românul, arestat

Aceasta ar fi fost exploatată în perioada aprilie-iunie 2022, fiind obligată să practice prostituţia în ţară (în municipiile Bucureşti şi Cluj-Napoca) şi în străinătate (Germania), iar tânărul și-a însuşit aproape toți banii obținuți de aceasta din practicarea prostituţiei.

Din cauza exploatării sexuale, femeia sinucis, la data de 25 iunie 2022, aruncându-se de la fereastra unui apartament situat la etajul 5 al unui bloc de locuinţe din municipiul Bucureşti, apartament unde aceasta întreținea relaţii sexuale contra cost.

Inculpatul a părăsit teritoriul României după decesul persoanei vătămate, revenind în ţară în luna martie a acestui an.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în locuinţa inculpatului a fost descoperită şi ridicată cantitatea de aproximativ 9 grame de canabis. Româncă bătută cu ciocanul și obligată să se prostitueze în Germania. Tânăra credea că va lucra ca baby-sitter

Bărbatul a fost reţinut, iar, ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Sursa: DIICOT. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc