Sari la conținut

A murit Nea Adolf, suceveanul care spunea că a fost botezat de Hitler. «Certificatul meu de naștere era scris cu litere de aur și era semnat chiar de Hitler»

Etichete:
15/04/2021 06:16 - ACTUALIZAT 04/12/2024 16:05

Suceveanul care spunea că a fost botezat de Adolf Hitler în primăvara anului 1941, a murit cu câteva zile înainte de a împlini 80 de ani. Bărbatul căruia toată lumea îi spunea Nea Adolf avea și cetățenie germană, dar nu s-a gândit niciodată să plece din România. În schimb, doi dintre copiii săi au emigrat în Germania.

Ernst Stadler s-a născut pe 25 aprilie 1941 la Hohenschwangau, localitate din apropierea frontierei Germaniei cu Austria, într-o tabără unde erau cantonați etnici germani aduși din estul Europei, scrie Monitorul de Suceava.

Printre ei se afla și mama lui, Barbara Stadler, născută în Germania, dar stabilită în Voievodeasa- Sucevița. Femeia avea soțul pe front și era deja mama a doi copii când a fost luată de naziști, care i-au spus când a ajuns în tabăra de la granița cu Olanda că micuțul ce trebuia să i se nască va fi botezat chiar de Adolf Hitler.

„În anul 1940, familia mea a fost luată de aici, din Voievodeasa, și dusă în Germania, pentru că așa a făcut atunci Hitler cu toți nemții din Europa, i-a strâns în Germania. Tata era neamț de origine, Mathias Stadler, mama la fel, Barbara Stadler, născută Gaschler. Când au plecat ai mei de aici aveau numai doi copii, frații mei mai mari, Peter și Alfred.

Au fost cantonați într-un gen de tabără la Hohenschwangau, localitate din apropierea graniței germane cu Olanda. Imediat ce au ajuns acolo, tata a fost luat la război. Îmi aduc aminte din cele ce mi-a povestit mama că le-au spus, încă de când au sosit în tabără, că primul copil care se va naște acolo va fi botezat de Hitler”, povestea la un moment dat Ernst Stadler, sau Nea Adolf, așa cum îi spunea toată lumea.

Certificatul de naștere, semnat de Hitler

Nemții s-au ținut de cuvânt și copilul chiar a fost botezat de Hitler, iar în certificatul de naștere, scris cu litere de aur, i-a fost trecut și prenumele Adolf.

”În primăvara anului 1941, la 25 aprilie, m-am născut eu, chiar acolo la Schwangau (n.a. Hohenschwangau). Mama mi-a zis că am fost botezat de Hitler, de aceea am primit și numele de Adolf, alături de Ernst, și am aflat tot de la ea, Dumnezeu să o ierte, că certificatul meu de naștere era scris cu litere de aur și era semnat de Hitler. Mama a primit și niște bani atunci de la Hitler, un fel de premiu, mai mult, acesta i-a promis că va avea grijă de mine”, a spus Nea Adolf.

Certificatul de naștere original și semnat de Adolf Hitler a fost însă aruncat de mama sa la sfârșitul războiului, la întoarcerea în România, de frica rușilor.
”Nu am văzut niciodată certificatul de naștere, pentru că la sfârșitul războiului, când ne-am întors acasă în România, mama l-a distrus de frica rușilor care erau peste tot atunci și vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi găsit documentul cu semnătura lui Hitler. Cred că ne împușcau pe toți…

De teamă, atunci când mi-a făcut actele aici în țară, mama nu a mai trecut și prenumele Adolf, pentru că atât ar mai fi trebuit pentru noi. Însă, în actele emise în Germania la vremea de atunci, eu figurez ca Stadler Adolf Ernst. De altfel, acest lucru se vede și în documentele pe care le-am scos de la Arhivele Statului din Germania, atunci când umblam să obțin și acte germane, ceea ce am reușit”, a continuat suceveanul botezat de Hitler.

Nea Adolf avea și cetățenie germană, dar nici nu s-a gândit vreodată să plece din România, chiar dacă doi dintre copiii săi s-au stabilit în Germania.

”Am și pașaport german, sunt și cetățean german, însă vă rog să mă credeți că niciodată nu am fost tentat să mă stabilesc acolo. De ce? Pentru că aici, la Voievodeasa, este casa mea și eu aici vreau să mor, chiar dacă doi din cei patru copii ai mei s-au stabilit acolo”, mai povestea Ernst Stadler. Povestea bărbatului a ajuns şi în presa străină.

Suceveanul botezat de Adolf Hitler a murit săptămâna trecută, cu puțin timp înainte de a împlini 80 de ani, în urma unei afecțiuni pulmonare și a fost înmormântat în cimitirul catolic din Voivodeasa.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc