Sari la conținut

Constructorul auto Volkswagen, îndemnat să îi despăgubească pe toţi clienții europeni, nu doar pe cei din Germania

Etichete:
28/09/2021 15:27 - ACTUALIZAT 30/01/2022 11:14

Comisia Europeană şi autorităţile naţionale pentru protecţia consumatorilor din UE au îndemnat marţi constructorul auto german Volkswagen să îi despăgubească pe toţi consumatorii europeni, nu doar pe cei din Germania, pentru că i-a indus în eroare cu privire la emisiile poluante ale vehiculelor pe care le-au cumpărat, informează Reuters citată de Agerpres.

Volkswagen, cel mai mare constructor auto mondial, a recunoscut în 2015 că a utilizat un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, ceea ce a declanşat un şir de acţiuni în justiţie, inclusiv unele la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Germania: Volkswagen renunță la 5.000 de angajați pentru a-și putea finanța tranziția la autoturisme electrice

„Deşi au fost decizii ale tribunalelor care au scos la lumină tratamentul incorect al consumatorilor de către Volkswagen, cu toate acestea constructorul auto nu este dispus să colaboreze cu organizaţiile pentru protecţia consumatorilor pentru a găsi soluţii adecvate pentru consumatori. Aşa cum am menţionat în scrisoarea mea trimisă companiei anul trecut, nu doar consumatorii cu domiciliul în Germania, ci toţi consumatorii trebuie despăgubiţi”, a subliniat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.

Executivul comunitar a precizat că Volkswagen a informat Bruxelles-ul cu privire la punctul său de vedere conform căruia plăţile pentru consumatorii europeni cu domiciliul în afara Germaniei nu sunt justificate de vreme ce automobilele afectate nu au fost modificate pentru a îndeplini cerinţele legale.

Curtea Federală de Justiție din Germania: Cei care au cumpărat mașini Volkswagen după 2015 nu primesc despăgubiri

„Poziţia companiei nu s-a modificat, în pofida recentelor decizii în tribunalele UE şi naţionale şi de aceea Comisia şi autorităţile naţionale pentru protecţia consumatorilor au decis să crească presiunile”, a anunţat CE, într-un comunicat.

Dieselgate este cel mai mare scandal din istoria companiei Volkswagen, scandal care a costat grupul peste 32 de miliarde de euro sub formă de rechemări la service, amenzi şi cheltuieli juridice. 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc