Sari la conținut

Vești bune pentru locuitorii din Germania. Speranța medie de viață a crescut din nou

Etichete:
30/09/2020 11:50 - ACTUALIZAT 30/09/2020 11:50

Speranţa medie de viaţă a locuitorilor din Germania a crescut din nou, au anunţat marţi, 29 septembrie, reprezentanţii Oficiului Federal pentru Statistică (Destatis), citaţi de DPA.

Fetele care se nasc astăzi în Germania, ţara cu cea mai puternică economie din Europa, pot să se aştepte să trăiască, în medie, până la vârsta de 83,4 ani, în timp ce compatrioţii lor de sex masculin pot să se aştepte să atingă vârsta de 78,6 ani, potrivit datelor publicate, care acoperă perioada 2017-2019.

Comparativ cu perioada 2016-2018, creşterea înregistrată a fost de circa 0,1 ani atât pentru fete, cât şi pentru băieţi.

Totuşi, dacă speranţa medie de viaţă ar fi calculată în funcţie de viitoarele dezvoltări prognozate, în loc de situaţia actuală, rezidenţii germani ar trăi chiar şi mai mult de atât, fetele putând să trăiască până la 93 de ani, iar băieţii până la 90 de ani, potrivit Destatis.

La nivelul Uniunii Europene, speranţa de viaţă la naştere este estimată la 83,7 de ani pentru femei şi la 78,2 ani pentru bărbaţi, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. În UE, femeile trăiesc în general mai mult decât bărbaţii.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc