Sari la conținut

Serviciul Meteorologic German: Europa s-ar putea confrunta cu veri şi ierni mai secetoase în viitor

Etichete:
07/07/2022 12:01 - ACTUALIZAT 31/10/2023 12:45
Veri și ierni secetoase în Europa

Știri Germania. Veri și ierni secetoase în Europa. Un studiu realizat de Serviciul Meteorologic German – DWD privind seceta pe continentul european evidențiază că Europa s-ar putea confrunta cu veri şi ierni mai secetoase în viitor.
Val de căldură extremă și amenințare de furtuni în Germania – Schimbări meteorologice dramatice în această săptămână

Studiul DWD prognozează scăderea pe termen lung a precipitaţiilor în regiunea mediteraneană, precizând că acest lucru va depinde de nivelul de încălzire globală.

Cea mai gravă secetă din ultimul secol loveşte în plin România. Vin vremuri grele pentru Europa de Est

Potrivit meteorologilor, există un risc crescut de secetă în Europa centrală şi, mai ales, în vestul Europei.

Climatologii au remarcat că, din primăvara acestui an, continentul european s-a confruntat cu o secetă pe scară largă, care a afectat semnificativ nivelul apelor şi agricultura şi a condus la restricţionarea consumului de apă.

Unele zone din Europa, mai ales nordul Italiei, s-au confruntat, de asemenea, cu ierni secetoase.

Situație gravă în Germania. Incendiile, seceta și infestarea cu cărăbuși au distrus pădurile în 2020

Zona mediteraneană centrală a cunoscut a patra cea mai secetoasă primăvară din 1901, iar în Germania aproape în fiecare primavară din 2009 nu au căzut suficiente precipitaţii.

Seceta ar putea afecta, de asemenea, zone întinse ale Europei în următoarele trei luni, deoarece calculele iniţiale sugerează că acestea vor fi din nou mai secetoase faţă de media pe termen lung pentru perioada comparabilă 1991-2020.

Un deficit de precipitaţii a fost observat în aproape toate cele 11 regiuni europene studiate. Doar în Ţările Baltice şi în Scandinavia cantitatea de precipitaţii a fost normală în ultimele luni.

Germania va avea o vară cu secetă, probabil mai gravă decât cea de anul trecut

În schimb, Valea Po din nordul Italiei, în prezent afectată de o secetă severă, a primit o cantitate de precipitaţii sub medie din august 2021, cu excepţia lunii noiembrie 2021.

În Europa Centrală s-a înregistrat, de asemenea, o cantitate de ploaie sub medie din septembrie anul trecut – singura excepţie fiind februarie 2022.

Luna martie 2022 a fost excepţional de uscată, primind doar o treime din cantitatea obişnuită de precipitaţii, potrivit studiului.

Germania. „Klimaticket” ar putea înlocui transportul public de 9 euro

Sursa: DWD. Agerpres. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc