Sari la conținut

Vaccinarea obligatorie în Germania. Decizia finală va fi luată până la sfârșitul lunii martie

07/01/2022 11:46 - ACTUALIZAT 07/01/2022 11:47

Vaccinarea obligatorie în Germania: SPD, cel mai mare partid de la guvernare din Germania, a declarat joi că va lua o decizie finală până la sfârșitul lunii martie cu privire la introducerea obligativității generale de vaccinare împotriva COVID-19, informează APNews.

Parlamentul a aprobat luna trecută o lege care obligă personalul din spitale și case de bătrâni să prezinte dovada vaccinării sau vindecării de Covid-19 până la jumătatea lunii martie.

Vaccinarea obligatorie a deținuților și personalului, solicitată de directorii închisorilor din Germania

Cancelarul Olaf Scholz susține vaccinarea obligatorie a tuturor rezidenților. Dar dorește ca parlamentarii să voteze conform conștiinței lor personale, mai degrabă decât conform liniilor de partid.

Ideea este ca parlamentul să voteze propunerile elaborate de grupuri de parlamentari, mai degrabă decât de guvern.

Însă există diviziuni în cadrul guvernului tripartit al lui Scholz și încă nu este clar cum va fi concepută obligativitatea.

Doi parlamentari din partidul lui Scholz – SPD, Dagmar Schmidt și Dirk Wiese, au declarat că „ne propunem să încheiem procesul legislativ în primul trimestru al acestui an”.

Ei au susținut că este necesară o discuție amplă pe această problemă și că își „vor lua suficient timp”. De asemenea, ei susțin organizarea unei dezbateri inițiale în parlament în această lună.

Vaccinarea obligatorie este compatibilă cu drepturile omului, potrivit institului german DIMR

Liderul grupului parlamentar CDU din opoziție, Ralph Brinkhaus, a spus că guvernul însuși ar trebui să elaboreze propuneri. El a declarat că elaborarea acestei legi este o „decizie de conducere” și Scholz „nu poate delega acest lucru parlamentului”.

Și Austria vecină a elaborat un proiect de lege pentru a introduce obligativitatea generală de vaccinare, aceasta fiind posibil să intre în vigoare luna viitoare.