Sari la conținut

Utilizarea trotinetelor electrice, restricţionată la celebrul Oktoberfest din Germania

11/09/2019 11:00 - ACTUALIZAT 28/04/2020 20:50

Utilizarea trotinetelor electrice va fi restricţionată la celebrul Oktoberfest din Germania, pe fondul îngrijorărilor că utilizatorii lor ar putea consuma băuturi alcoolice şi ar putea conduce după ce vor participa la festival, relatează dpa, conform Agerpres.

Restricţiile rutiere pentru automobile instituite cu ocazia festivalului se vor aplica şi în cazul trotinetelor electrice (e-scooters), a anunţat marţi biroul administrativ regional din München.

În plus, de la ora 17:00 (15:00 GMT), petrecăreţii nu vor putea închiria trotinete electrice într-o zonă mai extinsă şi vor exista şi restricţii cu privire la locul unde pot fi parcate.

‘Mulţi văd trotinetele electrice ca pe o jucărie şi din păcate mulţi le conduc băuţi. Cei care fac acest lucru se pun în pericol şi îi pun şi pe alţii în pericol. Ei riscă să-şi piardă permisul de conducere’, a avertizat administratorul oraşului München, Thomas Boehle, în condiţiile în care aceleaşi limite de alcool în sânge se aplică pentru cei care conduc ‘e-scooters’ ca şi în cazul şoferilor de automobile.

‘Pentru a evita acest lucru şi pentru a nu ispiti pe nimeni, noi – administraţia oraşului, poliţia şi, de asemenea, companiile de închiriere – dorim să păstrăm trotinetele electrice departe de Wiesn’, a mai spus Boehle, folosind un alt termen german pentru Oktoberfest.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc