Orădeanul este acuzat că a escrocat mai multe persoane în Germania, de la care a încasat 278.000 euro prin intermediul unei firme fantomă de comerţ cu maşini second-hand. Acesta este anchetat de autorităţile judiciare din Rostock pentru înşelăciune, fals şi uz de fals.
În 2016, Cornel Marius Mihele a creat o firmă şi un site fantomă pe care oferea maşini second hand, încasând avans de la clienţi, care apoi erau trimişi la sediul societăţii, adresa dovedindu-se fictivă.
Cazul a ieşit la iveală abia în acest an, când Curtea de Apel Oradea a primit spre confirmare două mandate europene de arestare emise de Judecătoria Rostock pe numele lui Mihele, în martie pentru înşelăciune, iar săptămâna trecută pentru fals şi uz de fals. Ambele mandate privesc, însă, aceeleaşi fapte, scrie Adevărul.
Concret, bărbatul este acuzat că, în toamna anului 2016 a înfiinţat în Germania o firmă fantomă, SB Import Export GMBH, cu sediul în Rostock şi un site de vânzări auto pe care oferea spre vânzare „autoturisme de mare putere”, dublate cu servicii cum ar fi vămuire, dar şi posibilităţi de finanţare, pentru a fi cât mai credibilă.
Celor interesaţi li se cerea să achite un avans într-un cont bancar, banii care erau retraşi de Mihele în numerar, imediat după ce au fost transferaţi. Între timp, clienţii erau trimişi la sediu firmei pentru a achita diferenţa, pentru ridica maşinile şi documentele de proprietate. Adresa menţionată, însă, era fictivă, căci firma nu exista.
Conform mandatului, în total, într-o singură lună, în perioada 4 noiembrie – 19 decembrie 2016, bărbatul ar fi înşelat 11 persoane de la care a încasat cu titlu de avans în total 278.000 euro.
Bărbatul este anchetat acum de procurorii din Rostock pentru înşelăciune, fals şi uz de fals, fiind arestat la Oradea şi predat autorităţilor judiciare germane pentru finalizarea cercetărilor.