Un câine din rasa Ciobănesc German din oraşul Freudenberg, situat în vestul Germaniei, şi-a avertizat stăpânul că locuinţa în care se aflau luase foc, însă a murit apoi în flăcări, a anunţat poliţia, citată de agenţia DPA.
Proprietarul câinelui gătea vineri seară, 4 septembrie, şi între timp a adormit. Animalul său l-a trezit la puţin timp după ora locală 1:00, sâmbătă (23:00 GMT, vineri) şi l-a alertat că locuinţa luase foc.
Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a sărit pe fereastră, însă câinele său nu s-a putut salva şi a murit în flăcări.
Proprietarul animalului a fost spitalizat după ce a suferit răni grave în timp ce încerca să se salveze, dar şi din cauza fumului inhalat.
Pagubele materiale în urma incendiului au fost estimate la circa 200.000 de euro, notează DPA. (Agerpres)