Sari la conținut

Un al doilea ministru din Germania a intrat în carantină. „Am fost testat NEGATIV și mă simt foarte bine”, transmite oficialul

Etichete:
24/09/2020 12:48 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:49

Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, a devenit al doilea membru al guvernului cancelarului Angela Merkel – după şeful diplomaţiei Heiko Maas – care a intrat izolare, făcând cunoscut că ar urma să stea în casă după ce a fost în contact cu consilierul unui alt ministru din Uniunea Europeană, testat pozitiv pentru COVID-19, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Într-un tweet postat în noaptea de miercuri spre joi, ministrul conservator a indicat că un ‘colaborator al unui ministru european prezent la reuniunea miniştrilor comerţului din UE’ la Berlin a fost testat pozitiv pentru coronavirus.

Altmaier a spus că a decis să rămână ‘în carantină la domiciliu’ ca măsură de precauţie, adăugând că s-a testat vinerea trecută, iar rezultatul a fost negativ.

Înaintea sa, ministrul de Externe german Heiko Maas a anunţat miercuri că se plasează în carantină după ce una din gărzile sale de corp a fost declarată pozitiv după testul pentru COVID-19, fiind constrâns astfel să-şi anuleze o vizită în Iordania. Un prim test pentru depistarea unei eventuale contaminări cu SARS-CoV-2, efectuat de ministrul social-democrat în aceeaşi zi, a fost negativ, a precizat purtătoarea sa de cuvânt.

Chiar dacă cei doi miniştri n-au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus, aceste episoade evidenţiază potenţialul pericol pentru activităţile guvernamentale şi diplomatice în timp ce Europa se pregăteşte pentru un posibil al doilea val al pandemiei.

Cancelarul german Angela Merkel a stat şi ea în carantină la domiciliu timp de 14 zile, conform legii, în luna martie, în perioada de vârf a pandemiei, după contactul cu un medic testat pozitiv pentru noul coronavirus. Ea a efectuat mai multe teste pe durata acelei perioade şi toate au avut un rezultat negativ. 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc