Sari la conținut

Stricau burlane, apoi se ofereau să le repare. Trei români, arestați în Germania

27/03/2018 13:58 - ACTUALIZAT 28/04/2020 21:17

Poliția din Northeim a demarat luni, 26 martie, anchete împotriva a trei cetățeni români cu vârstele cuprinse între 29 și 38 de ani, informează HNA.

Cei trei s-au dus luni cu o dubă pe proprietatea unui bărbat din Hardegsen, Saxonia Inferioară, și doi dintre ei au început să smulgă burlanele locuinței germanului.

Între timp a treia persoană a sunat la ușă și s-a oferit să repare burlanele. În timp ce proprietarul casei a refuzat cu vehemență efectuarea de reparații, unul dintre români s-a dus în spatele casei și a smuls și burlanele de acolo, a informat poliția.

În total au fost distruși circa cinci metri de burlane, paguba ridicându-se la aproximativ 500 de euro. Victima a anunțat imediat poliția și agenții au reușit imediat să stabliească identitatea românilor și să-i rețină.

Dirk Schubert de la secția de prevenire a infracțiunilor de la Poliția din Northeim sfătuiește cetățenii să fie foarte prudenți când li se oferă servicii de reparații la domiciliu. De cele mai multe ori se cer prețuri exagerate și lucrările nu sunt de calitate.

De asemenea, poliția invită persoanele care au fost victima unor infracțiuni similare să telefoneze imediat la numărul de urgență 110.

Nemții vin in România să-și repare mașinile: «E mai ieftin»

Continuați să citiți în Ziarul Românesc