Planul autorităților de la Berlin de a introduce o taxă de drum care se va aplica, efectiv, numai șoferilor străini a trecut prin Parlament, în pofida criticilor venite de la Bruxelles și de la statele vecine, transmite AFP, citată de Agerpres.
Bundesrat, camera superioară a Parlamentului german, a aprobat vineri un act normativ validat deja de Bundestag, camera inferioară a legislativului german, și care prevede introducerea, în cursul anului 2016, a unei vignete anuale pentru autostrăzile și drumurile naționale. Valoarea acestei vignete depinde de vârsta vehiculului, capacitatea motorului și anumite criterii de mediu și poate ajunge până la 130 de euro.
Din cauză că o taxă de drum aplicabilă doar șoferilor străini ar fi contravenit normelor europene, varianta legislativă reținută este cea a unei vignete electronice plătită de toți utilizatorii drumurilor. Însă, pentru a se asigura că șoferii străini vor fi, efectiv, singurii care vor plăti noua taxă, toți proprietarii germani de vehicule vor fi compensați printr-o reducere echivalentă a taxei pe autovehicul.
În consecință, șoferii străini vor trebui să achite 5,10 sau 15 euro pentru o vignetă de scurtă durată atunci când vor rula pe autostrăzile și drumurile naționale din Germania.
Ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, a estimat că această măsură va genera sume de aproximativ 500 de milioane de euro pe an. ‘Taxa pe drum garantează dezvoltarea pe termen lung a infrastructurilor noastre’, a declarat Alexander Dobrindt în Bundesrat.
Chiar înainte de adoptare, proiectul de act normativ a dat naștere la numeroase critici în țările vecine Germaniei, în special în Austria, Olanda sau Franța. Însă, în timp ce automobiliștii germani plătesc pentru a utiliza autostrăzile din Austria și Elveția, până acum Germania nu a introdus o taxă de drum pentru autoturisme ci doar pentru camioane.
Rămâne de văzut dacă planul autorităților germane nu se va lovi de opoziția Comisiei Europene, îngrijorată de posibilitatea ca șoferii străini să fie discriminați în raport cu cei germani.