Sari la conținut

Sosesc 10.000 pe zi, Germania nu poate face față afluxului de refugiați

02/10/2015 11:13

Germania nu mai face față numărului record de refugiaţi. Ministrul de Interne, Thomas de Maiziere a vorbit de un „record pentru luna septembrie„. În ultimele zile, „8.000, 9.000, 10.000 de refugiaţi au sosit zilnic”, a declarat Thomas de Maiziere.

”Sistemul existent de azil nu este pregătit să facă față unui număr atât de mare (de refugiați)”, a declarat de Maiziere pe 1 octombrie la prezentarea în Parlament a unei noi legi care vizează consolidarea normelor în materie de azil din Germania.

Cu numai o lună înainte, pe 31 august, cancelarul Angela Merkel declarase că Germania POATE gestiona afluxul de refugiați și a anunțat apoi că țara este gata accepte toți refugiații care fug de conflictul sirian. În septembrie, situația a scăpat de sub control.

”Numărul solicitărilor de azil în septembrie este mai mare decât cel înregistrat în întreg anul 2014”, a declarat Joachim Herrmann, ministrul de interne al landului Bavaria. Situaţia la Passau şi Rosenheim, două puncte de intrare în Bavaria, a devenit dramatică. În septembrie, 170.000 de refugiaţi au sosit numai în landul Bavaria. Presa a relatat despre numeroase scene de violențe în taberele de refugiați.

Ministrul bavarez de finanţe, Markus Soder, a propus guvernului de la Berlin să securizeze graniţele Germaniei prin ridicarea unor garduri de sârmă ghimpată.

„Dacă frontierele externe ale UE nu sunt protejate corespunzător, atunci guvernul german trebuie să se gândească cum să le protejeze pe cele ale Germaniei. Acest lucru se poate face cu garduri de sârmă ghimpată, patrule sau alte forme de control”, a propus ministrul Markus Soder într-o declaraţie acordată săptămânalului Focus.

În opinia sa, „va trebui să discutăm despre garduri de sârmă ghimpată în Europa”, apreciind totodată că ar fi fost mai bine ca cele 86 de miliarde de euro oferite Greciei ca ajutor financiar să fi fost folosite la securizarea frontierelor Europei. Propunerea lui Soder a fost respinsă de colegii din guvernul regional.

Merkel în scădere

Popularitatea Angelei Merkel se prăbușește, pe fondul acestei crize. Sprijinul pentru Uniunea Creștin-Democrată (CDU), partidul conservator al cancelarului Angela Merkel, a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimul an, ajungând la 38,5%, din cauza îngrijorării cetățenilor legate de criza refugiaților, indică un sondaj INSA. Partidul Social-Democrat (SPD), partenerul de coaliție al conservatorilor, a ajuns la 23,5%, astfel că sprijinul general pentru ‘marea coaliție’ de guvernare se situează la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, de la precedentele alegeri.

Cancelarul a primit critici, mai ales din rândul conservatorilor, pentru faptul că încurajează valul de migrație către Germania, în condițiile în care autoritățile locale și regionale depun eforturi serioase pentru a face față afluxului de migranți și refugiați, al căror număr se așteaptă să ajungă la 800.000 în acest an.

Ministrul Finanţelor, Wolfgang Schauble, a promis cinci miliarde de euro pentru ajutarea comunităţilor locale. „Abordarea problemei imigranţilor este principala prioritate a Guvernului german. Vrem şi trebuie să gestionăm această provocare uriaşă”, a spus Schauble.

În Germania, viitoarele alegeri legislative vor avea loc în 2017.