O femeie din Darmstadt, în apropiere de Frankfurt, a agresat o șoferiță de autobuz în mod repetat, după ce a fost rugată să poarte mască pe față, potrivit poliției.
Incidentul a avut loc marți, 28 iulie, în jurul orei 21.00, după ce la bordul autobuzului a urcat femeia însoțită de trei bărbați și un copil.
Conform declarațiilor date de șoferiță polițiștilor, femeia cu vârsta de până la 30 de ani a început să o insulte imediat după ce aceasta i-a indicat să-și acopere fața, atât ea, cât și ceilalți membri ai grupului.
La finalul călătoriei, tânăra a intrat în spațiul destinat șoferului și a lovit-o de mai multe ori pe femeia de la volan, iar apoi cei cinci au luat-o la fugă.
Poliția din Darmstadt, landul Hessa, solicită populației informații privind aceste persoane. Femeia are o înălțime de 1.60-1.70 metri, părul lung negru și accent est-european, conform martorilor. Numărul de contact: 06151 / 969-0.
Potrivit noilor reguli de protecție împotriva răspândirii coronavirsului, orice persoană din Germania este obligată prin lege să-și acopere nasul și gura cu o mască în timp ce se află în transportul public, precum și în magazine.