Germania va închide conducta Nord Stream 2 în cazul în care Rusia atacă Ucraina, a declarat marți cancelarul Olaf Scholz.
El a făcut declarația după ce s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Germania va închide conducta Nord Stream 2
„Este clar că Rusia va plăti un preț mare și orice variantă va fi discutată în cazul în care va exista o intervenție militară în Ucraina”, a declarat Scholz reporterilor, potrivit Reuters, citată de Digi24.
Stoltenberg a declarat că a invitat aliații NATO și Rusia la o nouă serie de întâlniri pentru a discuta modalități de îmbunătățire a situației de securitate.
Gazoductul discordiei
Nord Stream 2, gazoductul care va transporta gaze din Rusia în Germania pe sub Marea Baltică, a creat deja neînțelegeri între Germania și SUA și a semănat discordie în Europa.
Acum, pe măsură ce se înmulțesc temerile occidentale că Rusia condusă de Vladimir Putin va ataca Ucraina, gazoductul a devenit un element al disputei în interiorul proaspetei coaliții de guvernare de la Berlin.
Ucraina solicită Germaniei livrări de arme: „Acum vedem cine este cu adevărat prieten”
Gazul rusesc e important pentru industria germană
Social-democrații germani, care au favorizat în mod special înțelegerea cu Moscova, au o poziție mai ambiguă, insistând asupra importanței gazului rusesc pentru industria germană.
Cancelarul Olaf Scholz a refuzat să susțină public sancțiuni împotriva proiectului.
Ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock (partidul Verzilor), se află zilele acestea în prima ei deplasare oficială externă ca șefă a diplomației de la Berlin la Kiev și Moscova.
Ea a indicat că Nord Stream 2, care este complet finalizat, dar mai așteaptă aprobarea oficială, nu poate fi dat în folosință dacă Rusia va desfășura o incursiune armată în Ucraina.