Sari la conținut

Scholz: Germania va „depăşi” iarna în pofida erorilor din perioada Merkel

07/09/2022 13:52 - ACTUALIZAT 07/09/2022 13:54
Germania va „depăşi” iarna „cu curaj şi bravură”

Știri Germania – Cancelarul Olaf Scholz, exprimându-se critic la adresa politicii energetice din perioada predecesoarei sale Angela Merkel (CDU), a asigurat miercuri că Germania va „depăşi” iarna „cu curaj şi bravură” în pofida riscurilor de penurii.

„Suntem într-o situaţie în care putem spune că vom depăşi această iarnă în pofida tuturor tensiunilor, cu pregătirile pe care le-am făcut, ceea ce nimeni nu ar fi putut garanta în urmă cu trei, patru, cinci luni”, a spus cancelarul în faţa Bundestagului, care a început miercuri examinarea proiectului de buget pe anul 2023.

Medvedev se înfurie după declarațiile lui Scholz: „Germania a declarat un război hibrid Rusiei”

Germania va „depăşi” iarna „cu curaj şi bravură”

„Suntem astăzi în măsură să abordăm această iarnă cu curaj şi bravură şi să facem astfel ca ţara noastră să iasă cu bine din ea”, a continuat cancelarul german, provenit din Partidul Social-Democrat (SPD).

Succesorul Angelei Merkel s-a declarat de asemenea „convins că Germania este în măsură să se angajeze pe calea viitorului”, afirmând că a luat „decizii de mare impact, mai importante decât cele luate în cursul ultimelor decenii”.

Aceste decizii vor da rezultate, a asigurat el, citând în special numeroasele proiecte de terminale de importare a gazului natural lichefiat (GNL).

Ucraina, consilier al Președinției: „Dacă Merkel știa că Rusia pregătea un război, atunci de ce să construieşti Nord Stream 2?”

Nivelurile de stocare a gazului

De altfel, nivelurile de stocare a gazului „sunt peste 85%, ceea ce este net mai ridicat decât în perioada similară din anul trecut”, a subliniat fostul primar al Hamburgului, exprimându-şi satisfacţia faţă de acordurile referitoare la gaze încheiate cu Franţa, Ţările de Jos şi Belgia.

Pe un ton ofensiv, Scholz a criticat politica energetică a conservatorilor de la CDU-CSU, prea dependentă de gazele importate din Rusia.

Uniunea conservatoare, la putere între 2005 şi 2021, este „responsabilă în întregime de faptul că Germania a luat decizii de renunţare la cărbune şi la energia nucleară, fără să fi avut vreodată forţa de a se angaja în ceva” şi nici de a se angaja în „dezvoltarea energiilor regenerabile”.

„Ei au dus lupte defensive împotriva fiecărei eoliene şi fiecare luptă defensivă din aceşti ultimi ani afectează Germania”, a denunţat Scholz, fost ministrul al finanţelor şi vice-cancelar în ultimul guvern de coaliţie condus de Angela Merkel.

Merkel primește premiul pentru politica privind refugiații: „O lecție pe care o lasă istoriei”

Acuzații la adresa predecesorilor

Scholz, a cărui cotă de popularitate este în scădere în sondaje, şi-a acuzat oponenţii că, atunci când erau la putere, ar fi „trişat” şi ar „fi ascuns adevărul ştiind că noi aveam nevoie de o creştere a producţiei de electricitate de la 600 la 800 de terawaţi până la sfârşitul deceniului”.

„Este un lucru bun ca voi să fiţi în opoziţie pentru ca noi să putem moderniza industria, pentru ca noi să rămânem competitivi şi ca noi să nu ne mai derobăm de problemele acestei ţări”, a afirmat Scholz, adresându-se preşedintelui CDU, Friedrich Merz.

Drept răspuns, acesta a calificat drept „nebunie” decizia lui Scholz de a nu autoriza prelungirea funcţionării centralelor nucleare rămase în ţară, potrivit DPA.

Adresându-i-se direct lui Scholz în timpul dezbaterii din Bundestag, Merz a strigat: „Opriţi această nebunie!”

”Cel mai slab cancelar german” – popularitatea lui Olaf Scholz este într-o scădere fără precedent

Scholz şi ministrul german al Economiei, Robert Habeck, din Partidul Verzilor, vor să menţină în standby două din ultimele trei centrale din Germania în loc să le acorde o prelungire a duratei de viaţă, aşa cum au cerut unii din opoziţie şi din coaliţia de guvernământ.

Scholz a replicat că Merz seamănă discordie.

„Cei care vorbesc despre divizare pun în pericol coeziunea în această ţară, iar acesta este cel mai rău lucru care se poate face în prezent”, a declarat Scholz în faţa parlamentului, conform DPA.

Sursa: AFP. Agerpres. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc