Manifestările de ură la adresa refugiaţilor devin tot mai dese în Germania. Cel mai recent incident s-a petrecut în estul ţării, unde un centru pentru refugiaţi a luat foc. Mai mulţi localnici au aplaudat momentele în care flăcările distrugeau acoperişul clădirii, în timp ce unii dintre ei au încercat să-i împiedice pe pompieri să stingă focul. Potrivit primelor informaţii, citate de Digi24, incendiul ar fi fost provocat.
Incendiul a izbucnit în toiul nopţii la acoperişul centrului de refugiaţi din Saxonia care ar urma să adăpostească zeci de oameni. Nimeni nu era în clădire în acel moment, fiindcă nu a fost încă deschisă. Erau însă mai mulţi germani care se bucurau de incident. Trei dintre ei au fost reţinuţi.
„La faţa locului erau mai mulţi oameni, unii dintre ei tineri şi băuţi. Strigau la poliţişti şi pompieri şi unii păreau fericiţi că această clădire era în flăcări şi nu va mai găzdui refugiaţi prea curând”, spune Thomas Knaut, purtător de cuvânt al poliției. Unii dintre tineri au încercat să-i împiedice pe pompieri să stingă focul.
„Mă întreb de unde vine atâta teamă. Cred că trebuie să încercăm să înţelegem, fiindcă nu vom putea evita această situaţie. (Atitudinea lor, n.red.) ne demonstrează că există o problemă uriaşă, pe care trebuie să o rezolvăm”, spune Claudia Steidte, localnică.
Atitudinea tinerilor a fost criticată şi de oficialii de la Berlin. „Cei care au aplaudat în timp ce casa ardea s-au comportat într-un mod atroce şi respingător!”, a spus ministrul Justiţiei. Cu doar câteva zile în urmă, tot în estul Germaniei, o sută de germani au blocat accesul mai multor autocare cu refugiaţi către un centru de primire.
Într-un final, poliţiştii i-au evacuat pe refugiaţi din autocare. Oamenii legii sunt acuzaţi, însă, de brutalitate, fiindcă pe imagini se vede cum un tânăr este luat pe sus de forţele de ordine. În replică, şeful poliţiei din localitate susţine că această măsură a fost necesară, fiindcă migranţii refuzau să părăsească autovehiculul luat cu asalt de manifestanţi.