Români prinși în Germania cu parfumuri contrafăcute – Polițiștii germani au descoperit în mașina a doi cetățeni români, care au intrat în Germania din Olanda, peste 150 de parfumuri contrafăcute. Inspecția a fost efectuată de poliția federală în zona de odihnă Aachen-Land. Parfumurile, cu numele unor mărci cunoscute, se aflau în portbagajul vehiculului.
Oamenii legii au confiscat marfa contrafăcută și au informat vama, iar împotriva celor doi bărbați a fost deschis un dosar penal pentru încălcarea Legii privind protecția mărcilor. CITEȘTE ȘI: Au furat parfumuri folosind un aparat de ecranare a dispozitivelor antifurt. Doi români, arestați
După încheierea formalităților, cei doi români au fost lăsați să plece. Falsurile au fost predate miercuri, 12 aprilie, ofițerilor de la Biroul vamal principal din Aachen. Investigațiile continuă pentru a se stabili originea exactă a falsurilor.
Sursa: Bundespolizeidirektion Sankt Augustin. ZiarulRomanesc.de