Prețul energiei a explodat în Germania, cel mai ridicat nivel din octombrie 2008

Preţurile pentru energie electrică şi carbon au atins noi recorduri în Europa. În Germania a ajuns la cel mai mare nivel din 2008.

Cererea globală de energie continuă să urce în urma pandemiei de Covid-19, iar starea actuală din piaţa gazelor stimulează costurile de generare a curentului.

Vremea caldă şi vitezele scăzute ale vânturilor limitează producţia de energie regenerabilă, în timp ce preţul cărbunelui – impurităţile din combustibilii fosili – a crescut în Europa cu peste 70% anul acesta, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Creşterea preţurilor marchează astfel un nou motiv de îngrijorare pentru consumatori şi businessurile care încearcă să treacă peste şocurile provocate de coronavirus.

Germania a generat recent atât de multă energie încât a plătit populația ca să o consume

Mai mult, noile preţuri au venit în perioada verii, când cererea este de obicei mică, pregătind astfel scena pentru o iarnă mult mai dificilă prin comparaţie cu anii trecuţi.

De-a lungul Europei, facturile la utilităţi continuă să crească într-o perioadă în care inflaţia – de la alimente la costuri de transport – nu pare să ofere semne de încetinire, reprezentând o nouă bătaie de cap pentru politicieni.

În Germania, indicele regional de referinţă dedicat preţurilor la energie electrică de anul viitor a crescut luni cu 1,2% până la 91 de euro/MWh.

Preţurile gazelor au înregistrat deja o creştere de 170% anul acesta, iar contractele futures pentru carbon au urcat la 63 de euro per tonă metrică, un nou maxim istoric.

Germania este una dintre ţările care dau tonul tranziţiei către o economie verde, bazată pe energie solară şi eoliană.

În acest sens, banca European Energy Exchange a declarat că va fi scoasă din uz o capacitate de circa 9.000 de megawaţi, echivalentul a nouă reactoare nucleare, până în 2023.

De asemenea, creşterea preţurilor facturilor ar putea pune presiune pe următorul guvern german să reevalueze taxele şi subvenţiile, spune Glenn Rickson, şeful diviziei de analiză a pieţei energetice al S&P Global Platts din Londra.

Totodată, energia electrică din Germania a ajuns la cel mai ridicat nivel din octombrie 2008, 127,82 de euro, analiştii Bank of America declarând că raliul înregistrat în Europa nu se va încheia în viitorul apropiat.

În Regatul Unit, energia electrică a stabilit luni un record de 219,46 lire per MWh.

În Spania astăzi se înregistrează prețul cel mai scump din istorie, 132,65 euro/Mwh.