Sari la conținut

OMS: Pandemia a creat un „munte” de deşeuri medicale riscante pentru sănătate și mediu

01/02/2022 12:32 - Actualizat în 01/02/2022 12:35

„Muntele” de deşeuri medicale asociate COVID-19 prezintă riscuri pentru sănătate şi pentru mediu, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), solicitând măsuri pentru a reduce în special utilizarea mănuşilor, informează AFP şi DPA.

deşeuri medicale
OMS: Pandemia a creat un „munte” de deşeuri medicale riscante pentru sănătate și mediu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a analizat într-un nou raport cele aproape 87.000 de tone de echipamente de protecţie individuală care au fost expediate între martie 2020 şi noiembrie 2021 în întreaga lume de către Naţiunile Unite, pentru a ajuta ţările, în special pe cele mai defavorizate, să facă faţă pandemiei.

Au fost expediate peste 140 de milioane de kituri de testare, capabile să genereze 2.600 de tone de deşeuri ne-infecţioase (în principal plastic) şi 731.000 de litri de deşeuri chimice (echivalentul unei treimi dintr-un bazin olimpic), în timp ce peste 8 miliarde de doze de vaccin au fost administrate în întreaga lume, generând alte 144.000 de tone de deşeuri sub formă de seringi, ace şi cutii de siguranţă.

Germania a devenit cel mai important contributor al OMS

Aproximativ 97% din deşeurile din plastic rezultate în urma testelor au fost incinerate.

Aceste zeci de mii de tone de deşeuri medicale la care se face referire în raport reprezintă însă doar o mică parte din volumul global de deşeuri, deoarece studiul nu ia în considerare echipamentele care nu au fost trimise prin intermediul ONU.

Aceste deşeuri medicale suplimentare rezultate în urma răspunsului la pandemie au pus la grea încercare sistemele de gestionare a deşeurilor din întreaga lume şi ameninţă „sănătatea oamenilor şi pe cea a mediului”, subliniază cu îngrijorare OMS.

OMS propune soluții

Potrivit raportului, trei din 10 unităţi sanitare din întreaga lume nu dispun de sisteme de sortare a deşeurilor. În ţările mai puţin dezvoltate, mai puţin de una din trei unităţi sanitare dispune de un serviciu de bază de gestionare a deşeurilor.

OMS propune o multitudine de soluţii pentru reducerea deşeurilor. Organizaţia sugerează crearea unor ambalaje mai mici şi mai durabile şi, în general, fabricarea de echipamente din materiale regenerabile.

Directorul OMS: „Nicio ţară nu va putea ieşi din pandemie cu ajutorul dozelor booster”

Trimiterea deşeurilor medicale la depozitele de deşeuri ar trebui să fie ultima soluţie, se arată în document.

Raportul solicită totodată dezvoltarea de măşti care pot fi folosite de mai multe ori sau care pot fi compostate. OMS pune un accent deosebit pe mănuşi. Acestea constituie cea mai mare parte a deşeurilor provenite din echipamentele de protecţie individuală achiziţionate prin intermediul ONU .

OMS consideră că aceste mănuşi sunt folosite într-un număr mult prea mare. Deşi agenţia ONU nu le recomandă la vaccinare, „se pare că este o practică obişnuită”, se arată în raport. (Agerpres)