Sari la conținut

Omicron REZISTĂ mai mult pe plastic și pe piele

Etichete:
25/01/2022 12:57 - ACTUALIZAT 05/06/2023 18:27
Omicron rezistă plastic piele

Omicron rezistă mai mult pe plastic și pe piele. Noua tulpină supravieţuieşte mai mult pe suprafețe de plastic și pe piele decât celelalte variante coronavirusului. Este concluzia cercetătorilor japonezi în cadrul unor teste de laborator, potrivit Reuters.

Rezistența acestei tulpini, capacitatea de a rămâne infecțioasă, ar putea fi motivul pentru care Omicron a înlocuit Delta ca variantă dominantă şi s-a răspândit rapid, au spus cercetătorii.

Astfel, pe suprafeţele de plastic, timpii medii de supravieţuire a tulpinii originale şi a variantelor Alpha, Beta, Gamma şi Delta au fost de 56 de ore, 191,3 ore, 156,6 ore, 59,3 ore şi, respectiv, 114,0 ore, în comparaţie cu 193,5 ore pentru Omicron.

Pe de altă parte s-a constatat în urma analizării unor mostre de piele de la cadavre, că timpul mediu de supravieţuire a virusului a fost de 8,6 ore pentru versiunea originală, 19,6 ore pentru Alpha, 19,1 ore pentru Beta, 11,0 ore Gamma, 16,8 ore pentru Delta şi 21,1 ore pentru Omicron.

Pe piele, toate variantele au fost complet inactivate după 15 secunde de expunere la dezinfectanţi pentru mâini pe bază de alcool.

Citiţi şi: Incidența în Germania a atins un nou record, valul Omicron ia viteză

Omicron rezistă mai mult pe plastic și pe piele. Recomanările cercetătorilor

Cercetătorii îndeamnă ca recomandările OMS privind igiena mâinilor și dezinfectare să fie respectate în continuare.

Totodată, studiile arată că cei care folosesc testele rapide de antigen pentru detectarea COVID-19 ar trebui să tamponeze nările conform indicaţiilor producătorului, nu gâtul.

Tamponarea nazală a detectat peste 95% dintre persoanele cu gradul cel mai ridicat de infectare, cu variantele cele mai contagioase, a declarat dr. Diane Havlir de la Universitatea din California, San Francisco. În schimb, prelevarea probelor din gât a detectat cu aproape 40% mai puţine cazuri.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc