Sari la conținut

Numărul noilor infecții corona din Germania a scăzut ușor, dar crește incidența la 7 zile. Spahn: „Vin săptămâni grele”

12/03/2021 10:32 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:47

Potrivit Institutului Robert Koch (RKI), numărul de noi infecții din Germania a scăzut ușor.

Vineri au fost raportate 12.834 de noi infecții, cu 1522 mai puține decât cu o zi înainte, dar cu 2000 mai mult decât acum o săptămână.

Dar incidența la șapte zile la 100.000 de locuitori a crescut la 72,4 comparativ cu ziua precedentă (69,1).

În plus, au fost înregistrate 252 de noi decese în decurs de 24 de ore. Cu o zi înainte, joi, RKI a înregistrat 321 de decese noi.

Valoarea R a fost vineri de 1,04 (ziua precedentă 0,96). Dacă valoarea R este sub 1 pentru o perioadă mai lungă de timp, rata infecției scade; dacă este constant mai mare, numărul cazurilor crește.

Pe baza acestei evoluții, șeful RKI, Lothar Wieler, spune că situația din Germania s-a înrăutățit și vorbește despre un al treilea val de coronavirus! „Avem semne foarte clare în acest sens: al treilea val a început deja în Germania. Sunt foarte ingrijorat.”, a declarat el.

Aplicarea strictă a măsurilor de protecție, cum ar fi purtarea măștii și păstrarea distanței, este încă urgent necesară în ciuda vaccinărilor.

Incidența la 7 zile continuă să crească.

Cu valoarea de 72,4 vineri dimineață, incidența de șapte zile a crescut din nou peste valoarea înregistrată ieri (69,1). În urmă cu o lună, pe 11 februarie, incidența a fost de 64,2. Numărul de noi infecții în Germania a scăzut semnificativ timp de câteva săptămâni în ianuarie și februarie. Cu toate acestea, scăderea a stagnat recent, ceea ce s-ar putea datora și răspândirii unor variante mai contagioase.

În cazul noilor infecții înregistrate în decurs de 24 de ore, cea mai mare valoare a fost atinsă pe 18 decembrie, la 33.777 – dar conținea 3.500 de rapoarte întârziate. RKI a numărat 2.532.947 infecții cu Sars-CoV-2 în Germania de la începutul pandemiei. Numărul total real este probabil să fie semnificativ mai mare, deoarece multe infecții nu sunt detectate.

Decesele au scăzut, de asemenea. Cea mai mare cifră, de 1.244 de decese, a fost atinsă pe 14 ianuarie.

Ministrul Sănătății, Jens Spahn și șeful RKI, Lothar Wieler au susținut vineri o conferință de presă, pe tema campaniei de vaccinare.

Jens Spahn a declarat vineri că situația rămâne tensionată, cifrele cresc din nou încet. „Trebuie să fim pregătiți pentru câteva săptămâni grele”: trebuie să găsim echilibrul în „lupta dintre protecția sănătății și normalitatea dorită”.