Sari la conținut

Germania a adoptat o reformă pentru a-și restrânge Bundestagul XXL. Opoziția: „Nu este constituțională”

17/03/2023 14:01 - ACTUALIZAT 17/03/2023 14:06
numărul deputaţilor din Bundestag

Camera inferioară a parlamentului german a aprobat vineri, 17 martie, o reformă extrem de controversată pentru a reduce cu titlu permanent numărul deputaţilor din Bundestag. Opoziția susține că reforma nu este constituțională.

Numărul parlamentarilor din Bundestag a crescut la 736 din cauza sistemului complex de vot al ţării, care permite numărului de legiuitori în organism să crească în funcţie de rezultatul alegerilor. Parlamentarii germani cer revizuirea măsurilor de securitate în Bundestag după dejucarea loviturii de stat

Noul proiect de lege stabileşte numărul de mandate la 630. 400 de parlamentari au votat pentru, 261 împotrivă și 23 s-au abținut.

În ultimele dezbateri aprinse asupra reformei care au avut loc vineri, politicieni din coaliţia de guvernare au acuzat opoziţia că refuză schimbarea. Opoziția, la rândul ei, susține că modificarea nu este constituțională și se va adresa Curții Constituționale.

Purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar al social-democraţilor (SPD) pentru politică internă, Sebastian Hartmann, le-a declarat vineri parlamentarilor că scopul planului este „o lege electorală simplă, inteligibilă”.

Proiectul, respins de CDU/CSU și Die Linke

Planul este respins de blocul conservator CDU/CSU şi de partidul de extremă-stângă Die Linke. Liderul grupului parlamentar CSU din parlamentul federal, Alexander Dobrindt, a declarat că planul urmăreşte să excludă Die Linke din parlament şi pune la îndoială „dreptul CSU de a exista”.

„Faceţi o reformă” pentru a consolida puterea electorală a coaliţiei de guvernare, i-a spus el lui Hartmann. Șoc în Germania: Pe internet circulă o LISTĂ A MORȚII parlamentarilor care au votat în favoarea „frânei de urgență”

Cetăţenii germani îşi exprimă două voturi în alegerile parlamentare naţionale – unul direct pentru un candidat regional şi altul pentru o listă de partid, care determină puterea relativă a partidului în parlament.

Dacă un partid câştigă mai multe voturi prin primul vot decât are dreptul pe baza celui de-al doilea vot, numărul de locuri poate creşte dincolo de cel minim de 598 pentru a asigura că fiecare partid are corect reprezentat din punct de vedere al mandatelor în Bundestag.

Reforma ar permite eliminarea acestui sistem de vot complex. Aceasta înseamnă că un candidat ar putea câştiga în circumscripţia sa directă şi să nu intre în Bundestag – dezavantajând în special partidele de opoziţie. Schröder dă în judecată Bundestagul: fostul cancelar vrea să își recapete privilegiile

Sursa: ZDF. ZairulRomanesc.de