Germania a raportat joi dimineață 19.990 de cazuri de noi contaminări cu Covid-19 în ultimele 24 de ore, ceea ce reprezintă un nou record de infecţii zilnice, conform datelor publicate de Institutul Robert Koch pentru controlul bolilor infecţioase (RKI), anunță DPA şi Reuters, citate de agerpres.
Recordul anterior a fost de 19.059 de cazuri anunţate sâmbăta trecută, conform bilanţului raportat de RKI.
De menționat că Angela Merkel a provocat senzație în septembrie, estimând că vor fi peste 19.000 de noi infecții pe zi de Crăciun în Germania. Iată că prognoza ei s-a adeverit mult mai devreme”
Merkel se aștepta la 19.200 de noi infecții cu coronavirus la nivel național până la Crăciun.
“Dacă tendința continuă așa cum este acum, vom avea 19.200 de infectări pe zi. La fel ca în alte țări”, a declarat Merkel la o videoconferință a conducerii CDU, în 28 septembrie. “Trebuie să limităm rapid infecțiile și să intervenim.”, spunea atunci Merkel.
Iată că Germania a intervenit, a introdus carantina națională, dar totuși infecțiile au crescut la un nivel fără precedent.
Totuşi, autorităţile atenţionează că testarea este mult mai extinsă decât la ultimul vârf al epidemiei în ţară, cu jumătate de an în urmă, ceea ce înseamnă că este dificil de spus cu certitudine dacă cifrele actuale reprezintă într-adevăr un nou record.
Germania, care se află într-o carantină parţială până la sfârşitul lunii cu scopul de a încetini răspândirea coronavirusului, înregistrează un total de 597.583 de contaminări cu Covid-19 de la începutul epidemiei, dintre care 10.930 decese. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 118 decese.
Numărul celor recuperați este de aproximativ 391.600.