Știri Germania. Noi subvenții ale prețurilor la energie electrică în Germania. Guvernul Germaniei va subvenționa prețurile la energie electrică pentru consumatori în 2023 plătind 12,7 miliarde de euro din taxele de utilizare a rețelelor de transmisie ale celor patru operatori de rețele de înaltă tensiune (TSO), au declarat miercuri surse guvernamentale și din industrie.
Taxele sunt incluse în facturile la electricitate, reprezentând 10% pentru clienţii de retail şi aproximativ o treime pentru companiile industriale.
La nivelul UE, românii consumă cea mai puțină energie. Nemții consumă de 2,4 ori mai mult
Informaţia vine cu câteva zile înainte de publicarea nivelului taxelor din 2023 de către operatorii de sisteme de transport.
Criză energetică fără precedent în ultimii 50 de ani
Explozia preţurilor la gaze naturale şi electricitate după revenirea post-Covid, şi mai ales după debutul războiului din Ucraina, a declanşat o criză energetică fără precedent în ultimii 50 de ani, criză care nu ocoleşte nicio ţară. Numeroase state au pus la punct măsuri de susţinere a gospodăriilor şi companiilor iar o serie de ţări, precum Franţa şi Spania, au introdus plafonarea preţurilor la energie.
Cancelarul Olaf Scholz anunţase săptămâna trecută deblocarea a 200 de miliarde de euro pentru plafonarea preţurilor la energie, în ideea de veni în sprjinul consumatorilor în contextul inflaţiei, care nu încetează să crească după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Economisirea energiei electrice: cât costă să te uiți la televizor timp de o oră
Conform planurilor, Germania va introduce o frână de urgenţă la preţurile la gaze şi electricitate. De asemenea, va renunţa la intenţia de a introduce o taxă pe gaze care urma să fie plătită de consumatori. Guvernul german va dezvălui în perioada următoare detaliile acestor noi măsuri, care se vor adăuga precedentelor măsuri de sprijin cu o valoare totală de aproximativ 100 de miliarde de euro.
Sursa: Reuters. ZiarulRomanesc.de