Sari la conținut

Ministrul german al Sănătății: „Mi-am dat cuvântul în Bundestag, nu vor exista vaccinări obligatorii!”

13/01/2021 11:22 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:48

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, s-a văzut nevoit să respingă miercuri încă o dată ideea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19, înaintea unui discurs programat în parlament în care este aşteptat să prezinte stadiul luptei împotriva epidemiei în ţara sa, transmite dpa.

„Mi-am dat cuvântul în Bundestag, nu vor exista vaccinări obligatorii în această pandemie”, a spus ministrul la postul de radio Deutschlandfunk, precizând că, în schimb, guvernul se concentrează pe campaniile de informare pentru a construi încrederea.

Marţi, prim-ministrul landului Bavaria, Markus Söder, unul din cei mai proeminenţi politicieni germani, a sugerat ca vaccinarea să devină obligatorie pentru personalul din centrele rezidenţiale de îngrijire.

Germania a decis: VACCINAREA împotriva coronavirusului nu va fi obligatorie

Într-o intervenţie la postul ZDF, Söder a afirmat că subiectul ar trebui evaluat de Consiliul German de Etică, un organism independent.

În opinia lui Jens Spahn, personalul acestor centre are una din misiunile cele mai dificile în criza sanitară actuală şi merită să fie tratat cu respect.

„Prin urmare, cred că ar trebui să discutăm cu ei şi despre vaccinare”, a afirmat Spahn, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel.

Soțul ministrului german al Sănătății, testat pozitiv cu SARS-CoV-2

După ce a primit aprecieri largi pentru modul în care a gestionat epidemia anul trecut, Spahn a petrecut primele două săptămâni din 2021 apărând campania de vaccinare demarată în ţară. Partide de opoziţie şi chiar partenerii de coaliţie social-democraţi au criticat ritmul lent al campaniei şi faptul că nu au fost comandate suficiente doze de vaccin.

Ministrul Sănătăţii a spus că producătorii de vaccinuri depun eforturi să facă faţă cererii, el exprimându-şi de asemenea sprijinul faţă de Comisia Europeană, care coordonează distribuirea vaccinurilor în cele 27 de state ale Uniunii Europene.