Majoritatea germanilor sunt nemulțumiți de activitatea guvernului federal de la Berlin, la numai două luni după preluarea mandatului de către acesta, indică un sondaj de opinie Trendbarometer, realizat de institutul Forsa, transmite marţi DPA.
Sondajul, realizat pentru posturile de televiziune RTL şi ntv, arată că doar 30% dintre germani sunt mulţumiţi de activitatea coaliţiei guvernamentale formate din Partidul Social-Democrat (SPD), liberali (FDP) şi Verzi, în timp ce 64% sunt mai puţin mulţumiţi sau complet nemulţumiţi de executivul german.
Potrivit aceleiaşi anchete sociologice, 74% dintre susţinătorii SPD şi 76% dintre cei ai Verzilor se declară mulţumiţi de activitatea guvernului. Dar proporţia este de numai 31% în rândul simpatizanţilor FDP.
Germanii, nemulțumiți de guvern: Criza ucraineană
Persoanele intervievate au criticat, de asemenea, reacţia guvernului la criza legată de Ucraina, în contextul sporirii temerilor privind o invazie militară rusă în această ţară. Deşi Berlinul a condamnat orice asemenea intenţie, el a fost criticat pentru refuzul de trimite un sprijin militar solid.
Germanii sunt cei mai nemulţumiţi de modul în care UE a gestionat pandemia
Astfel, 23% dintre germanii s-au declarat satisfăcuţi de răspunsul la criza ucraineană, în timp ce 67% sunt nemulţumiţi. Dintre susţinătorii SPD, 52% afirmă că sprijină politica guvernului privind Ucraina, în timp ce 46% se declară nemulţumiţi.
Într-un alt sondaj, realizat de Civey pentru revista Der Spiegel, popularitatea cancelarului Olaf Scholz este în declin, 63% dintre germani considerând că şeful guvernului nu face ceea ce trebuie. Doar 22% dintre germani au o părere favorabilă despre activitatea noului cancelar.
Românii au încredere foarte mare în Germania, UE și Angela Merkel. Sondaj INSCOP
În urmă cu două luni, un studiu efectuat de Civey indica faptul că 32% dintre germani erau pesimişti în legătură cu şansele de succes ale noului cancelar, în timp ce 49% erau de părere că Olaf Scholz va face o treabă bună la conducerea executivului.
Sondajul Trendbarometer a fost realizat pe un eşantion de 1.000 de persoane, în 3 şi 4 februarie. Studiul Civey publicat de Der Spiegel a implicat 5.000 de persoane, care au fost intervievate în perioada 4-7 februarie. (Agerpres)