in

Două noi țări, incluse de Germania pe lista statelor cu risc epidemiologic ridicat


Germania a inclus duminică, 24 octombrie, Bulgaria şi Croaţia pe lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat, impunând o carantină de cel puţin cinci zile pentru persoanele care nu pot face dovada vaccinării sau trecerii prin boală şi care sosesc pe teritoriul său din cele două ţări, informează dpa.

Alte trei ţări membre ale Uniunii Europene – România, Lituania şi Slovenia – se află deja pe această listă supervizată de Institutul German Robert Koch (RKI) pentru controlul bolilor.

Europa se confruntă cu o creştere a numărului de contaminări şi spitalizări – în unele cazuri o creştere uşoară, în funcție de ţară – în condiţiile în care vremea s-a răcit, iar campania de vaccinare împotriva COVID-19 se desfăşoară pe alocuri într-un ritm scăzut.

Restricții pentru români la intrarea în Germania, România este țară cu risc epidemiologic ridicat

Pe plan global, circa 70 de ţări sunt incluse de Germania pe lista celor cu risc epidemiologic ridicat. Orice persoană care nu poate face dovada vindecării de pe urma COVID-19 sau a vaccinării cu schemă completă şi care se întoarce din aceste ţări în Germania trebuie să stea în carantină timp de 10 zile. Această perioadă poate fi scurtată dacă ele prezintă un test negativ după cinci zile.

Alături de Bulgaria şi Croaţia, pe listă au mai fost adăugate Singapore şi Congo. Totodată, Kenya, Kosovo, Irak şi Honduras au fost scoase de pe această listă. (Agerpres)



Garduri de sârmă ghimpată, la frontierele UE. Protejarea graniţelor este considerată legitimă de Germania

Garduri de sârmă ghimpată, la frontierele UE. Protejarea graniţelor este considerată legitimă de Germania

Germania: Zeci de persoane care voiau să patruleze la frontiera cu Polonia înarmate cu bâte şi macete, oprite de poliție

Germania: Zeci de persoane care voiau să patruleze la frontiera cu Polonia înarmate cu bâte şi macete, oprite de poliție