Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a efectuat, la data de 7 ianuarie a.c., o vizită de lucru în landul Bavaria, Republica Federală Germania.
În cadrul vizitei, Președintele României a participat la ședința Guvernului landului Bavaria, în care a susținut o alocuțiune și a avut un dialog cu membrii guvernului de land cu privire la relațiile bilaterale și actualitatea europeană.
De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu domnul Markus Söder, Prim-ministrul Guvernului landului Bavaria și Președinte al Uniunii Creștin-Sociale (CSU).
În intervenția pe care a avut-o în cadrul ședinței Guvernului landului Bavaria, Președintele României a subliniat că între țara noastră și landul bavarez există vechi și puternice legături politice, economice și culturale.
Astfel, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că românii care s-au stabilit de-a lungul timpului în Germania și minoritatea germană din România reprezintă un element cheie în arhitectura relațiilor bilaterale, fiind un adevărat catalizator al dialogului între cele două țări.
În cadrul vizitei, Președintele Klaus Iohannis a participat la întâlnirea anuală a grupului parlamentar al CSU din Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului german), care a avut loc la abația Seeon, din Bavaria, la invitația domnului Alexander Dobrindt, Președintele grupului parlamentar al CSU din Bundestag.
De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu doamna Ilse Aigner, Președintele Parlamentului de land. Din delegația germană au mai făcut parte înalți demnitari din Parlamentul bavarez, precum și reprezentanți ai comunităților sașilor transilvăneni și șvabilor bănățeni din Germania.
În cadrul dialogului, Președintele României a apreciat că reprezentanții etnicilor germani originari din România – sașii transilvăneni și șvabii – sunt respectați și apreciați de către români și sunt parte integrantă din identitatea țării noastre. Președintele Klaus Iohannis a mai precizat că în landul Bavaria trăiește cea mai mare comunitate de cetățeni români din Germania, aproximativ 180.000 persoane, un exemplu de integrare și implicare activă socio-culturală.